Tabăra școlară – agonie sau extaz?!

Pot spune că ”prima tabără” a Dariei și a mea, în calitate de mamă, s-a întâmplat atunci când ea avea în jur de 4 ani și jumătate. Făceam școala de șoferi și pentru a mă putea prezenta la ore n-am avut încotro și a trebuit să o las o săptămână la o soră de-a mea, care locuiește în alt oraș. Deși gândul meu de bază a fost să mă dedic întreaga săptămână învățatului și orelor de condus, în realitate nu s-a întâmplat nimic din toate astea sau aproape nimic.

Eram tot timpul cu gândul la ea, dacă a mâncat, cu ce s-a îmbrăcat, dacă se simte bine, dacă nu cumva suferă că nu sunt alături de ea. Sunam de cel puțin 3 ori pe zi, norocul meu era că sora mea mă știa de ”paranoică” și m-a tratat ca atare, adică îmi dădea raportul și mă liniștea că al meu copil era perfect sănătos și foarte fericit. Pentru mine a fost un chin. N-am învățat nimic din ce mi-am propus, la orele de condus nu prea m-am concentrat și săptămâna s-a dovedit a fi foooooarte lungă. Pentru Daria, însă, timpul s-a scurs firesc. S-a simțit minunat, a venit fericită, cu dor de mine, dar foarte bine cu ea însăși. Și după ce eu aproape o jelisem în acel interval, copilul a revenit acasă absolut firesc și și-a reluat cursul vieții, dându-mi o lecție de viață. A fost prima ocazie în care am înțeles că aceste distanțe trebuie tratate cu mai puțină patimă.

Apoi au urmat taberele de-adevăratelea. Organizate, cu profesori însoțitori, cu activități, unde a participat de pe la vârsta de 8 ani. Aveam o cu totul altă atitudine. Sau, mă rog, cel puțin asta afișam, și mă controlam extrem de mult să nu revin la starea despre care tocmai îți povesteam mai sus. Stabilisem de comun acord să ne auzim o dată în zi (deja avea telefon) sau să îmi dădea câte un sms pentru a ști ce face. Faza e, că mai nimic din cele pe care le stabilisem nu s-au întâmplat, întrucât tabăra era amplasată într-o zonă fără acoperire pentru rețele mobile. Pentru a ne auzi la telefon, Daria trebuia să urce un deal, lucru pe care îl făcea o dată pe zi, uneori o dată la două zile. Și a fost tare bine. De-adevăratelea m-am disciplinat și am început să am încredere că ea este bine și e înconjurată de oameni vrednici.

Și pentru că am experimentat plecările în tabără de vreo patru ani încoace, voi scrie cum văd eu lucrurile din mai multe perspective (a părintelui, a copilului bazându-mă pe discuțiile cu Daria, a profesorului, în fosta mea calitate de dascăl, organizator de plecări cu elevii).

Perspectiva părintelui:

  • În momentul în care ai luat hotărârea de a-ți trimite copilul în tabără, eventual în urma unei discuții cu el, pentru că totuși el este cel care petrece o săptămână acolo, pornești de la premisa că îți dorești ca acesta să fie fericit și să se simtă bine. Prin urmare, caută o persoană (învățător, profesor, organizator) în care să ai încredere că e capabilă să gestioneze grupul și copilul tău să fie în siguranță pe perioada taberei.
  • Dacă punctul anterior l-ai făcut temeinic, se înțelege că o teamă a fost tăiată de pe lista ta. Așadar, nu este cazul să suni de 20 de ori pe zi și să întrebi dacă totul e bine. Daaa, știu, trebuie să suni, copilul tău are nevoie de mai multă atenție, e posibil să fie timid și să nu spună dacă îl doare ceva, dar e bine să te gândești că un profesor are în grijă 10 copii ai căror părinți vor gândi aproape la fel, dacă nu identic, cu tine. Așa încât, atunci când ești pe punctul de a suna gândește-te că mai sunt încă 9 persoane care doresc să facă același lucru. Profesorul e unul singur!
  • Trimite copilul în tabără în momentul în care e suficient de independent pentru a-și purta singur de grijă din perspectiva îmbrăcatului, a mâncatului, a spălatului. Nu te aștepta să fie cineva acolo doar pentru el, pentru că nu se va întâmpla asta! Și nici nu poți avea pretenția ca cel mic să fie sistematic ajutat de către ceilalți. Aici fiecare părinte decide care este vârsta potrivită pentru a-și înscrie copilul într-o tabără. Daria a plecat prima dată în tabără organizată în jur de 8 ani, la Rareș îmi doresc să fie la aceeași vârstă.
  • Când te mănâncă degetele să formezi numărul copilului pe telefon, controlează-te! Dacă l-ai mai sunat în acea zi, atunci oprește-te, mănâncă un măr, imaginează-ți-l fericit, zburdând alături de noii lui prieteni prin curte sau pe terenul de joacă. Și dacă nu îți plac merele, atunci scrie într-un jurnal ce ai fi vrut să îi spui la telefon, ce era atât de important și nu suferea amânare. Dacă nu îți place să scrii, înregistrează-te pe telefon, lipește un sticker pe biroul lui. Va fi un bun prilej ca la revenirea acasă, cel mic să găsească atâtea dovezi de grijă, iubire, afecțiune din partea ta.
  • Când îl suni, întreabă-l cum se simte acolo. Nu mai pune întrebări la care să răspundă cu Da sau Nu, de tipul: ”Ai mâncat?”, ”Te-ai spălat?”, ”Ți-ai luat șosete curate?”. E greu și pentru el să răspundă zilnic acestor întrebări, plus că poate deveni ținta glumelor celorlalți colegi de cameră. Limitează conversația la maxim 5 minute și spune-i lucruri de substanță, care cu adevărat te macină. Nu exagera cu ”Te iubesc”, ”Mi-e dor de tine!”, ”Abia aștept să vii acasă”. Acestea sunt bune cu măsură. Spuse obsesiv, pot avea efectul invers, iar copilul să se simtă vinovat că e departe de casă.
  • Ca să înțelegi mai bine cum stau lucrurile, pune-te în următoarea situație: Ești plecat(ă) într-o deplasare de serviciu, în alt oraș. Cu tine mai sunt încă 9 colegi și șeful. Peste zi ești prins în toate activitățile specifice serviciului, nu ai timp să respiri, ai doar pauză de cafea și de prânz, când fugi repede la toaletă, mai schimbi două vorbe cu colegii și o iei de la capăt. Seara este cina, unde în sfârșit socializezi cu ceilalți în alt context decât cel de la birou. Buuun, și în aceste zile, soțul sau soția te sună din 5 în 5 minute să te întrebe: ”Ți-e dor de mine?” ”Mă mai iubești?”, ”Ce-ai mâncat azi?”, ”De ce nu-mi răspunzi la telefon?”. Cam așa stau lucrurile și cu copilul tău aflat în tabără.
  • Lasă-l să îți dea semne și el, atunci când va putea și va simți să facă asta. Stabilește să vă auziți o dată pe zi, atunci când îi permite lui programul. Dacă nu vă auziți la telefon, folosiți sms-urile, whatsup-ul, mesajele private pe Facebook sau orice alt mijloc de comunicare vă e la îndemână.

Perspectiva copilului:

  • Este o săptămână de explorare. Perioada în care ai posibilitatea să vezi locuri noi, interesante, să cunoști alți copii, să îți faci prieteni. Deeeeeeci, bucură-te din plin! Profită de toate oportunitățile! Simte-te bine, liber!
  • Fiecare zi din tabără e plină de activități, ieșiri, excursii, jocuri, sau pur și simplu meditație, stat cu picioarele în tavan sau privit cerul. Nu e timp prea mult să socializezi cu cei din exteriorul taberei, ci mai degrabă cu cei care sunt mai aproape de tine în acea perioadă.
  • Fă-ți timp o dată pe zi și sună-ți familia! Se vor bucura că le dai semne și vor fi fericiți pentru tine.
  • Ai ocazia acum să o cunoaști mai bine pe doamna învățătoare/profesoară, să îți descoperi colegii de clasă altfel decât îi știi  zi de zi la ore sau în pauze.  Bucură-te de faptul că dormi cu mai multe persoane în cameră, poți dormi mai târziu decât de obicei pentru că veți face glume la ceas de seară, vă puteți bate cu perne, puteți face farse celorlalți (atenție, să fie de bun simț), puteți sta la povești, fii ocupat să fii fericit!
  • Dacă mama sau tata îți bat obrazul că nu le-ai mai dat niciun semn, spune-le că tu ești bine, chiar foarte bine, și că ea sau el este în continuare în același loc în inima ta. Doar că în tabără ești preocupat să te bucuri de tot ce e în jurul tău!

Perspectiva învățătorului/profesorului/însoțitorului

  • Tabăra școlară e prilej de bucurie, dar tu, ca însoțitor, ești la serviciu. Ai în grijă aproximativ 10 suflete, pe care trebuie să le aduci cu bine acasă. Așa încât această perioadă trebuie bine gândită și organizată, în așa fel încât să aibă final fericit. O bună organizare presupune ca lucrurile să fie foarte clare de la bun început pentru toate părțile implicate: copii, părinți, profesori.
  • Anunță clar locul și condițiile de cazare ale copiilor, programul de desfășurare a activităților din timpul taberei, persoanele însoțitoare, organizatori, animatori, câți adulți sunt la grupul de copii. Toate aceste informații vor conferi liniște și siguranță părinților. E bine să fii sensibili la faptul că în grup sunt părinți care își trimit pentru prima dată copiii în tabără și au emoții la fel de mari sau poate mai mari decât copiii.
  • E bine de stabilit câteva reguli înainte de plecare, referitoare la comunicare. Pentru asta stabilește un interval orar în care părinții și copiii se pot auzi la telefon, în așa manieră încât să nu perturbe programul de activități. E delicat să te afli într-o peșteră și să sune telefoane, ba chiar să se și vorbească, iar tu, însoțitor să fii cu ochii în patru ca cel mic să nu alunece, eventual să se accidenteze. Odată regula stabilită, aceasta trebuie respectată de către toți cei implicați. Evident, se acceptă excepții care au la bază urgențe.
  • Folosește tehnologia în favoarea ta! Creează un grup închis pe Facebook, unde, cu acordul părinților, să publici fotografii și/sau filmulețe cu activitățile de peste zi. În acest mod, comunicarea se va face rapid, către întreg grupul de părinți deodată și vei reduce mult din timpul de vorbit la telefon. Daaaar, atenție la exagerări! Faceți 2-3 postări pe zi, relevante, în care să se afle fiecare copil din tabără! Încercați să nu postați fotografii de la somn, de la piscină sau altele de acest gen. Dacă, însă părinții doresc și asemenea fotografii, asigurați-vă că toți cei din grup au înțeles că nu trebuie să distribuie pe pagina lor decât fotografiile în care se regăseste copilul lor.
  • Ca învățător/profesor vei fi tentat să publici activitățile pe pagina personală, poate din motivul că unii părinți sunt reticenți la a se înscrie într-un grup privat, alții nu au timp, unii poate nu au cont de Facebook, și multe alte motive de acest gen. E momentul potrivit să îi înveți acest lucru, cu atât mai mult cu cât e foarte simplu să accepte invitația în grup. Dacă nu se poate și nu se poate altfel, și urmează să postezi pe pagina personală fotografii din tabără, atunci, asigură-te că ai acordul tuturor părinților în acest sens. Discutăm despre minori, care nu pot decide pentru ei-înșiși. Și apoi, înainte de a publica fotografii, pune-te în postura de părinte: dacă ar fi copilul tău în acea fotografie, a-i posta-o? Dacă da, și dacă și părintele este de acord, atunci e în regulă.
  • Nu uita să  îți anunți într-un mod amuzant prietenii din lista ta de pe Facebook, că va urma o săptămână cu postări din tabără. Cu siguranță vor aprecia ceea ce faci (căci nu e lucru simplu), dar în acest mod, cei care nu sunt interesați de subiect, vor avea opțiunea de Unfollow (ca de altfel, pentru orice postare care nu este din zona lor de interes) și astfel toată lumea implicată e fericită! Revin la sugestia – atenție la dozare. Prea multe postări într-o zi nu vor fi urmărite cu același interes ca atunci când sunt una sau două. Ai în vedere o simplă regulă a economiei: Oferta prea mare anulează cererea!

Ca părinte, am avut parte de experiențe fericite din taberele la care Daria a participat. A fost o bună comunicare și organizare. Sunt convinsă că sunt multe asemenea evenimente și bucuria copiilor este enormă.

Tabără este o amintire pe viață, este și momentul în care se leagă prietenii ce pot dura în timp, uneori chiar iubiri. E important ca toți cei implicați să facă lucrurile cât mai bine posibil, să dea dovadă de empatie și înțelegere și mai ales de o bună organizare a lucrurilor.

 

Share

Mi-ar plăcea să aflu părerea/experiența ta

comments