Iubirea între frați

Iubirea între frați este presărată de multe suișuri și coborâșuri, capătă de-a lungul anilor diverse forme, dimensiuni, dar este cu certitudine o iubire statornică și bine împământenită în inima fiecărui frate sau soră.

Pot scrie asta acum, după aproape 9 ani de când am 2 copii și observ de-aproape cum evoluează acest tip de iubire. Gândesc lucrurile acestea acum, după aproape 40 de ani de când sunt înconjurată de frați și surori și relația mea cu ei a fost și este la rându-i transformată de multe situații, gesturi, vorbe, sentimente, emoții, amintiri.

Când l-am adus pe Rareș acasă de la maternitate, mă gândeam că totul va decurge lin între cei doi frați. Că Daria își va lua repede rolul de soră mai mare în serios, că îl va iubi imediat și tare, că vom avea doar zile senine în care ea îl va drăgăli pe frățiorul ei, că va căuta să petreacă mult timp cu el, că mă va ajuta să îi fac băița și tot felul de asemenea clișee de care îmi era mintea inundată de la atâtea filme, videoclipuri și povești pentru nopți de iarnă. Nimic, sau aproape nimic din toate astea nu au fost în realitate. Cel puțin nu în primii lor ani împreună.

A fost o perioadă când aveam rol de gardian între ei doi, când tot timpul meu petrecut alături de ei era umplut cu tot soiul de explicații pentru Daria. Și pentru că acesta este un subiect care m-a tot urmărit în acești ani, am mai scris aici și voi continua să scriu pe tema aceasta, pentru că e fascinant să vezi cum evoluează lucrurile în relația dintre doi frați. Cum ceea ce pare a porni într-un mod nedorit poate să se transforme într-o iubire frumoasă, neprețuită, ce va fi cu fiecare dintre ei de-a lungul vieții lor.

Visam cu ochii deschiși la momente în care ei doi vor sta împreună, își vor împărtăși secrete, vor împărți lucruri în bună pace și înțelegere și tot visul acesta îmi era imediat destrămat de un urlet ce venea din camera unde se aflau ei doi. Reveneam brusc la realitate, scrâșneam din dinți și îmi spuneam cu încăpățânare că se vor așeza lucrurile. Că voi răzbi cumva la lumina, vorba personajului Iona a lui Marin Sorescu. Și în același timp îmi țâșnea gândul că dacă nu se va întâmpla asta? Dacă e doar o amăgire și ei doi nu se vor înțelege nicicând?!

Toate aceste frământări, toate aceste gânduri au scăzut acum în intensitate pentru că și ei doi sunt într-un alt moment al relației lor ca frați. Petrec timp împreună, doar ei doi, fără noi de față. Schimbă opinii, discută în contradictoriu fără ca unul dintre ei doi să mai părăsească brusc conversația, fără urlete și țipete. Se ascultă unul pe celălalt și se completează. Poate și pentru că sunt firi diferite și au câte ceva de auzit, de câștigat de la celălalt. Sau poate pentru că au crescut și a fost nevoie ca mai întâi să existe confruntare, dispută pe supremație, luptă pentru stabilirea locului în familie.

Ce faceți aici? intru adeseori la ei în cameră și îl găsesc pe el lângă ea, privind-o ca pe un fel de Zeiță atotștiutoare în ale vieții.

Nimic, vine răspunsul automat, care echivalează cu Mamă, ar fi bine să părăsești locul. Suntem bine!

În regulă, mă simt și ies.

Dar rămân înțepenită în spatele ușii ca să aud și eu ce spun, ce fac. Da, știu, e urât și totuși atât de frumos pentru sufletul meu de mamă.

Daria, hai să mai ascultăm o dată melodia lui Smiley ”De unde vii la ora asta” și la refren eu spun versurile și tu cânți sus, așa cum face el în muzică, propune Rareș.

Bine, dar după ce se termină, ascultăm altceva. Ce zic eu! condiționează ea.

Da, da, încuviințează el, fix așa ca la promoțiile din supermarketuri unde trebuie să te decizi repede, căci altfel vine cel de după tine și ia reducerea aia mare.

Pun melodia, îi aud pe amândoi cum cântă. Unul refrenul, altul tonul acela de sus și sunt bine. Abia atunci plec de lângă ușă, și mă năpădesc și râsul și plânsul. O dată pentru că sunt haioși așa împreună, a doua oară pentru că au fost multe în spatele acestui moment, că au trebuit multe clipe, acceptare, iubire ca ei doi să ajungă să cânte melodia împreună.

Și vin buluc peste mine amintirile cu mine ca soră mai mică. Cum mă certam cu ei, cum stăteam în urma lor, cum aveam perioade în care nu ne vorbeam ca frați și sufletu-mi ardea de părere de rău, și cum apoi toate astea se topeau și relațiile reveneau la normal, așa ca și când niciodată nu s-ar fi întâmplat nimic. Pentru că nu puteam să țin ranchiună pe niciunul dintre ei, pentru că iubirea între frați are un cod aparte față de orice alt tip de iubire de pe lumea asta, pentru că e ceva ce clocotește în sufletul fiecărui om care are frate sau soră și care poate șterge totul și reclădi de la zero.

Am citit recent că frații se nasc în rivalitate, că pe această rivalitate se construiește relația dintre ei care are toate premisele de a fi una puternică și greu de învins de-a lungul vieții! Cam așa a fost și la noi, a venit pe un fond de rivalitate, dar timpul, răbdarea, încrederea fac ca toate acestea să devină amintiri amuzante, iar iubirea dintre ei să devină din ce în ce mai puternică.

Sursa foto: pixabay.com

Share

Mi-ar plăcea să aflu părerea/experiența ta

comments