Ce vrei să-ți fac?! Tu nu știi nici acum că dacă ești bun ești prost?! Mai bine să fii a dracu’ decât să-și bată lumea joc de tine, să îți știe de frică! Că altfel te calcă în picioare! În zilele astea nu merită să fii bun!
Și lista poate continua și rulează undeva în fundalul minții mele, uneori și ca background al inimii, doar că de acolo fuge repede, nu își găsește loc să se odihnească!
Am tot auzit vorbe dintr-astea de nenumărate ori de-a lungul anilor, fix în acele momente în care nu le-aș fi dorit auzite, atunci când sufletu-mi plângea după o dezamăgire ele se auzeau la volum maxim, spuse poate din dorința de a mi se face bine și de a mă ambiționa. Uneori am avut tendința să le cred adevărate, să mă învinovățesc că aleg în nenumărate ocazii să văd partea bună din oamenii cu care interacționez, că de fapt, stai, ei nu sunt așa cum vreau eu să-i văd, că uite, chiar mă iau de proastă și că da, ar trebui să fiu și eu mai dură, mai înțepată, mai a dracu’.
Dar vezi tu, treaba asta cu vrutul nu iese întotdeauna, căci ne comportăm așa cum ne este inima, sufletul, miezul cu care fiecare dintre noi a venit pe lume, că și în acele ocazii în care nu ne-am ascultat vocea interioară și am acționat altfel decât ne-a îndemnat inima, vin peste noi rafale de vinovăție care ne îngheață, ca apoi să ne înmoaie și să revenim la decizia luată anterior și să fim buni.
Nu cred că un om este doar bun, așa cum un om nu este doar rău!
Un om este mai degrabă ceea ce alege să fie și să facă în cea mai mare parte a acțiunilor sale, a felului său de a fi, a modului său de a răspunde celor din jurul lui și lui-însuși.
M-am tot muncit de-a lungul timpului cu reacțiile celorlalți, m-am tot întrebat de ce au reacționat urât, de ce nu mi-au răspuns, cu ce am greșit, ce aș fi putut face mai bine și nu am făcut, de ce X sau Y a ales să-mi întoarcă spatele deși făcusem tot ce a ținut de mine să fie bine, ce nu i-a convenit.
Perioadei de frământări îi urma, de regulă, perioada de mâhnire și dezamăgire, apoi de uitare, și dintr-odată, ieșeau la fel de vii la suprafață durerea și trădarea pe care le simțeam la început. Încet, ușor-ușor, ținându-mi sufletul de mână, am înțeles că în toată povestea asta nu era vorba despre mine, ci despre ei, despre ceilalți și felul în care ei au ales să se comporte. Și apoi, ațintindu-mi ochii înapoi spre mine, îmi suflam ușor peste răni cu praf de acceptare și toleranță: ”Atât a putut acum!”
Cu siguranță și eu am rănit pe alții, de multe ori fără să-mi dau seama, alteori lăsându-mă condusă de răutăți ce băltesc în adâncul meu. Conștientizând durerea provocată celuilalt, am preferat să pun lucrurile pe masă și să le găsim rezolvare, am pus căluș la gură orgoliului și am ales să fie bine!
Pentru că este vorba în primul rând despre sufletul meu! Iar eu vreau să îl hrănesc cu bine!
Asta nu înseamnă că nu simt tertipurile folosite de alții, că nu văd încercarea unora de a trage foloase în urma alegerilor mele, de a ”mă face”! Ba da, le văd și le simt foarte bine și atunci, în funcție de omul care-mi stă în față mă străduiesc să găsim o cale comună de rezolvare sau mă țin la distanță și aleg să nu mai interacționez pe viitor!
În toate alegerile astea de viață este vorba despre ASUMARE!
Aleg să fiu bun, să fac bine, atunci nu mă plâng de ceea ce aduce cu sine această alegere! Anticipez, îmi găsesc modalități de înțelegere a unor situații, căi de rezolvare, nerepetarea unor momente care mi-au produs durere și merg înainte pe drumul dorit!
Nu cred că oamenii sunt astăzi mult mai răi decât au fost cu decenii în urmă, ci mai degrabă este mai multă neasumare a ceea ce facem, e mai multă grabă de a trece la următoarea etapă fără a acorda răgazul pentru o clipă de reflecție!
Din strădania aceasta de A FI BUN, un lucru e clar: Sufletul e mult mai sănătos și liniștea care vine odată cu această alegere te luminează și pe tine și pe cei din jurul tău!
Sursa foto: www.pixabay.com
