De aproape 14 ani sunt mamă și de 7 mamă de doi. În toți acești ani am trecut prin toate stările posibile, imaginabile, neștiute, negândite, de la bucurie până la ceruri, la frici, spaime în toiul nopții, la gânduri negre. Am citit muuuult ca să aflu ce ar putea fi bine pentru copiii noștri, apoi am ascultat prieteni, amici, experți, profesori, învățători, am sunat în momente de disperare oameni dragi ca să aflu o soluție salvatoare, să ascult o alinare.
M-am simțit mulți ani din viața mea de mamă ca o elevă care merge la școală și descoperă din tainele creșterii unui copil. Cu examene de pregătit, cu lucrări neanunțate la care eram prinsă cu lecția neînvățată, cu pupile dilatate de emoții și în brațe cu un copil ce mă țintuita cu privirea așteptând cea mai sigură, bună decizie pentru el. Doar că școala aceasta era de-adevăratelea și miza era viața altui om!
Am trecut prin destule momente în care comparam inconștient copilul cu alții, întrebându-mă obsesiv de ce al meu nu merge de-a bușilea și altul da, de ce al meu plânge muuult, doarme puțin și alt copil nu. Judecând și judecându-mă aspru, convinsă fiind că nu fac ce trebuie, că undeva se întâmplă ceva cu mine și cu al meu copil, că trebuie să merg la un doctor să aflu despre ce e vorba. Dar în toți acești ani am uitat să fac ceva mult mai important, pe care acum îl consider ca fiind cel mai de preț lucru pe care l-am făcut pentru mine ca mamă și pentru ei doi.
Am uitat să stau de vorbă cu mine însămi și să mă întreb de ce mi-e frică!
Ce vreau de la ei doi? Ce îmi doresc pentru ei? Ce vreau eu să demonstrez și cui? De ce mă torturez așa, când a fi părinte presupune în primul rând să mă bucur alături și împreună cu ei?!
Întrebările acestea au venit peste mine ca un torent pe care nu l-am putut stăvili abia în momentul în care am devenit mamă pentru a doua oară. Ele sălășluiau acolo înăuntrul meu, mușcând și înfruptându-se din sufletul meu în tăcere și cu încăpățânare, dar odată cu venirea lui Rareș pe lume au simțit că e momentul să-și arate chipul și să mă înfrunte!
Și chiar dacă atunci am avut sentimentul că nu voi putea să le răspund, să le înfrunt, să-mi găsesc liniștea, timpul mi-a demonstrat că nu a fost deloc așa.
Mi-am dat timp să aflu ce vreau eu, cum mă văd eu ca părinte, ce îmi doresc eu pentru ei? Și răspunsurile erau acolo liniștite, cu chip de înger, așteptând doar să le invit sub reflector.
Ce-am aflat eu că vreau ca părinte?!
- Să mă bucur muuult alături și împreună cu ei! Doamne, gândul acesta a fost ca o descătușare pentru mine. Chiar așa, să mă bucur, adică să râd muuult cu ei, tare, pe stradă, să îi îmbrățișez atunci când simt că vreau să fac asta, să le spun că îi iubesc. Să îi pup mult, cu zgomot, cu mușcat, să ne împletim brațele în îmbrățișări puternice!
- Să cânt și să dansez cu ei! Atunci când am chef, când curățăm cartofi în bucătărie, când facem curat sau pur și simplu pentru că este o melodie faină la radio sau televizor! Să dăm muzica la maximum și să dansăm toți cum vrem, cât vrem! Să cânt cu ei, fals, imitând vedete, dându-mi aere de Divă! Ei râd de se prăpădesc, iar Daria, care chiar are voce, mă privește cu o sprânceană ridicată ușor, amuzată de situație!
- Să vorbesc cu ei! Despre orice! De la politică până la emoții date de personajele dintr-o carte sau dintr-un film! De la durerile mele din copilărie, adolescență până la bucuriile cele mai mare! De la dezamăgiri, trădări, până la iertare, toleranță! Despre plătit facturi, gestionat bugetul lunar, cumpărat legume, fructe care să nu fie stricate, urcat cu liftul, despre modă, dragoste, muzică, literatură, teatru, viață, moarte. Le vorbesc și le spun că e doar punctul meu de vedere, care nu este nici corect, nici incorect, nici adevărat, nici fals, e doar punctul meu de vedere personal, bazat pe experiența mea de viață!
- Să-i ascult mult! Din ce în ce mai mult! Simt că am ajuns la momentul din viața mea când vreau să-i aud mult pe ei! Să îi simt, să reflectez la ceea ce îmi transmit! În fiecare zi ascult de toate: de la Eroi în Pijama până la nervii care sunt răspunzători de echilibrul corpului uman. De la al doilea dinte care a căzut până la masca de față cu proprietăți miraculoase pentru ten, de la Fifa 2018 până la ultima carte scrisă de J.K Rowling. Vreau să îi aud! Pentru că spun atâtea lucruri curate și frumoase, pentru că perspectiva lor este atât de senină, curată, pentru că ochii lor sunt atât de mult îndreptați spre frumosul din viețile noastre. Și pentru că ascultându-i câștigăm toți! Ei, pe de o parte știu că pot vorbi orice, că sunt importanți, eu, pe de altă parte mă îmbogățesc cu sinceritate, candoare, creativitate atât de specifice copiilor.
- Să le acord încredere! În judecata lor, în puterile lor, în dorințele și gândurile lor, în planurile lor pe termen scurt și lung! Aceasta este etapa în care am cel mai mult de luptat cu spaimele mele. Și nu pentru că nu am încredere că ei se vor descurca, ci pentru că e o luptă teribilă între a le da curaj și gândul ”Dacă li se întâmplă ceva?!” . Și chiar așa stând lucrurile, conștient, zi de zi, lupt cu mine pentru a-i lăsa să își croiască drumul!
Dacă este ceva pe lumea asta care torturează, chinuie, ține pe loc, refuză cele mai mari bucurii, aceea este FRICA. Și când am răspuns întrebărilor mele legate despre cum mă văd eu ca părinte, răspunsul imediat a fost: Fără frică!
Într-una dintre seri, la somn, după ce i-am citit povestea lui Rareș, îi spun:
Rareș, eu aș vrea să mă duc la mine în cameră, lângă tata, îi spun eu oarecum hotărâtă.
Mamă, te înțeleg, dar tata e mare! Eu am mai multă nevoie de tine! Rămâi aici până adorm! începe el negocierea.
Dar mi-ai promis că la 7 ani vei dormi singur! îmi încerc eu norocul.
Toate vor veni natural, mamă! Știu că am promis, dar tot nu pot!
Și când crezi că vei putea? La 10, la 14, la 20 de ani? încep eu să mă amuz.
Nu știu, mamă! Viața este un mister! Nu știu! îmi dă replica foarte sigur pe el, ca un om care ar fi trăit o viață și jumătate.
Chiar așa! Viața e un mister! Nu putem controla totul!
Și atunci mă desprind încet, ușor de Frică și chiar dacă uneori încă mă mai ține tare de mână, îmi doresc enorm și fac eforturi zi de zi să nu trăiesc dominată de ea în relația cu ai mei copii!
Sursa foto: www.pixabay.com
