Temele sunt ale copilului!

În ce clasă ești?

Suntem în clasa întâi, vine răspunsul cu mare viteză din partea mamei.

Scutur din cap și încerc să aflu răspunsul corect. O privesc atent pe mamă și după cum arată și vorbește pare că a depășit de ceva vreme clasa întâi. Copilul nu intervine cu nimic, își vede atent de joacă.

Cred că vreți să spuneți că cel mic este în clasa întâi? continui eu.

Da, da, el este desigur, continuă mămica ușor destabilizată de întrebarea mea redundantă.

Sunt convinsă că ați fost protagoniștii unui astfel de dialog sau spectatori, măcar o dată. Este destul de frecvent utilizat acest tip de plural ”suntem la diversificare”, ”mergem de-a bușilea”, ”ne ies dințișorii”, ”suntem în grupa mică”, ”am trecut în clasa a doua” și lista poate continua la nesfârșit. O contopire a părintelui cu etapa în care se află propriul copil până aproape de identificarea cu acesta. Cam așa cum se întâmplă în unele cazuri când în perioada în care soția este însărcinată, soțul începe și el să ia în greutate, să aibă stări similare cu ale gravidei.

Până la un punct este de înțeles. Când trăiești alături de cineva preiei, fără voia ta, din bucuriile și necazurile celuilalt, suferi și te veselești alături de el, te atinge orice îl atinge și pe cel drag ție. Și totuși suntem individualități distincte, prin urmare e musai să existe o linie de demarcație și în viața aceasta comună fiecare dintre cei implicați să aibă un drum de sine stătător.

În întâlnirile mele cu părinți de școlari aud cumva același refren:

Temele astea mă omoară! Ajung acasă rupt de oboseală după o zi de muncă și trebuie să o ajut pe fii-mea la teme!

Nu înțelege ce se predă la școală?! întreb eu în încercarea de a găsi o cauză și apoi o soluție.

Nu. Doar că nu începe temele până nu ajung eu acasă.

Nu mai adaug nimic. Sau adaug doar în cazul în care știu că în fața mea se află o persoană dispusă să asculte, care este interesată de o opinie diferită de cea personală.

Chiar nu e de subestimat treaba asta cu temele, cu atât mai mult cu cât sunt destule de făcut într-un timp scurt, când ești prins între job și familie și ai toată dorința ca lucrurile să iasă bine pentru copilul tău. E important să știi să gestionezi treburile și mai ales să îți sprijini copilul cum poți.

M-am zbătut și eu cu aceste gânduri din momentul în care Daria a intrat la grădiniță, deși atunci nu se puneau în discuție temele. Mă gândesc mereu pe termen lung când vine vorba despre ei. Și am știut cu siguranță că nu îmi doresc ca temele să fie job-ul meu. O dată pentru că nu e firesc să fie așa, temele sunt date cu un scop de către învățător și/sau profesor și a doua pentru că în timp n-aș putea face față întrucât acestea devin din ce în ce mai diverse.

Cum văd eu lucrurile:

• Delimitarea clară a responsabilităților! De când a intrat Daria în clasa întâi am refuzat cu obstinație ca eu să-i fac ghiozdanul sau temele. Da, știu, sunt o mamă rea 🙂 Mi-am propus, cu răbdare și muuult calm să delimitez din start teritoriile. Așadar, am lucrat împreună pe tot ce înseamnă pregătirea orarului ca să știe ce ore are a doua zi, care ar fi programul unei zile după ce vine de la școală, ce e de făcut și cum este mai bine pentru ea. Ritualul este următorul: vine de la școală, se schimbă, mănâncă, se relaxează în ce manieră își dorește. Se retrage în camera ei și lucrează temele cum poate, ce poate. După ce finalizează, unde e nevoie de ajutor, apelează la noi. Să nu vă imaginați că nu a încercat și ea varianta ușoară. Ba da! Ca orice copil, ca orice om aș zice. De multe ori la română, pentru a scurta timpul căutărilor, mă întreba sinonime, antonime și altele de acest gen. În prima etapă, prin bucătărie fiind, îi răspundeam fără să îmi dau seama ce este în spate. Când mi-a picat fisa, i-am pus la dispoziție dicționarul învățând-o să caute cuvinte acolo. Replica ei nu s-a lăsat așteptată: Dar ce mamă, nu mai știi sinonime și antonime? A trecut așa mult de când nu mai ești profă de română? Mi-am înghițit răspunsul și am continuat cu instrucțiunile.
• Crearea unui spațiu potrivit! Dacă există condiții și spațiu în casă, e bine ca școlarul să aibă biroul lui, colțul lui în care să își facă temele în liniște cu resursele necesare la îndemână (cărți, caiete, instrumente de scris și altele de acest gen). N-am agreat deloc ideea ca în acest spațiu să existe televizor, radio deschis, laptop, telefon conectat la Wi-fi. I-am precizat Dariei de la bun început că atunci când se apucă de teme să lase la o parte orice ar putea să-i distragă atenția. Știu că sunt persoane care afirmă că se pot concentra mai bine pe muzică sau cu televizorul în fundal, eu însă nu sunt adepta acestor metode și în niciun caz la școlarul mic. Probabil că mai târziu, când vor ajunge la liceu vor inventa tot soiul de metode cool prin care să își facă temele, dar până atunci am încredere că ceea ce construim acum va avea ecou și mai târziu.
• Ajutorul, în caz de nevoie! Sunt situații în care nu înțeleg foarte bine din clasă noțiunile predate sau pur și simplu au nevoie de ajutor sau sunt debordați de numărul mare de lucruri de făcut pentru a doua zi și intră în panică. În aceste situații e important să fim alături de ei, dar fără a le prelua responsabilitățile. Cam așa cum facem când un coleg are de terminat prezentarea în maxim două ore și el e abia la jumătate. Îl vezi panicat și dorești să îl ajuți pentru că e amicul tău cel mai bun din birou. Te oferi să-i cauți tu fotografiile cele mai sugestive pentru mesaj, daaaar nu-i preiei întregul task. Cea mai mare parte din treabă și-o face singur. Când cei mici au nelămuriri, e un bun prilej și pentru noi ca părinți să aflăm la ce capitol se află la română, să vedem un caiet de clasă și ce noțiuni învață copilul, să îl ghidăm. De cele mai multe ori ei știu răspunsurile la temă, doar că au nevoie de susținere, de încurajare, de orientare în timp și spațiu. Iar atunci când nu știu și nici tu ca părinte nu știi, e important să le explicăm că va găsi rezolvarea la școală, atâta vreme cât îi spune învățătoarei despre ce este vorba.
• Răbdare și întrebări ajutătoare! Pentru a da răspunsul la întrebarea ”Cât fac 3 + 5?” un copil poate avea nevoie de 5 minute sau poate mai mult. Până numără toate degețelele, până se învârt rotițele, până se verifică, uneori e nevoie să o ia de la capăt cu număratul, timpul trece. Trebuie știut că ei fac pentru prima dată muuuulte lucruri când sunt la școală. Deci, e nevoie de răbdare, înțelegere, calm! Nu le facem niciun bine dacă ne repezim să dăm răspunsul în locul lor. Normal, noi știm by default cât fac 3 + 5, dar ei au nevoie să se asigure că au dat răspunsul bun. Așa încât mai bine te folosești de întrebări ajutătoare sau instrumente utile. Îi pui la dispoziție degetele tale, dacă e de acord, sau îi aduci câteva jucării, bețișoare și chestii concrete care să-l ajute. Va avea o satisfacție enormă când va ajunge la răspuns singur. Iar asta îi va da încredere în el însuși că poate!
• Școala este locul unde se învață! I-am explicat Dariei de la bun început că nu e nicio tragedie dacă nu poate să facă anumite teme, sau dacă se duce cu ele făcute pe jumătate pentru că nu a înțeles anumite lucruri. Se va duce la școala și va afla acolo calea de rezolvare. Nu le ia nimeni capul dacă nu au reușit să facă un exercițiu, atâta vreme cât ei doresc să afle cum se poate face, atâta timp cât au încercat toate variantele. Se mai pot sfătui cu colegi de-ai lor care stau mai bine la materia respectivă. Ei învață foarte bine unii de la ceilalți pentru că își explică în limba lor.

Știu, lucrurile nu stau întotdeauna așa ușor pe cât am vrea. Temele trebuie să fie ale copilului școlar și nu ale noastre ca părinți. Rolul nostru, ca în orice ține de viața lor, este de a-i îndruma, ghida, susține, încuraja. Am mai scris despre Școala ca Job-ul copilului aici.

Și ca de final, te invit să vizionezi un scurt filmuleț, elocvent pentru discuția noastră de astăzi. Dacă aveți copii mai mari, puteți să îl vizionați împreună și apoi să discutați pe subiect 🙂

Sursa foto: https://pixabay.com/en/board-school-homework-slate-928381/

 

Mi-ar plăcea să aflu părerea/experiența ta

comments