Copil fiind, când auzeam că mama unui prieten lucrează, are serviciu, era așa o un fel de superștire pentru mine. Pentru că cele mai multe dintre mame stăteau acasă și creșteau copii sau poate și pentru că mama mea a stat cu noi acasă pentru a ne ridica pe toți. Cred că nici nu ar fi putut fi altfel, având în vedere că suntem 6. Acest statut este deja un job în sine.
Îmi amintesc ritmul cotidian al familiei și munca mamei. Fiecare dimineață presupunea pregătirea primei mese a zilei pentru 8 guri. N-apuca să termine de strâns micul-dejun că începeau pregătirile pentru prânz.
Mi se părea întotdeauna că bucătăria noastră se transforma într-un fel de făbricuță. Îmi și imaginam cazanele de la subsolul acesteia cum începeau să fiarbă, întâi încet, până se făcea apa călduță și apoi din ce în ce mai caldă spre fierbinte, cu cât ne apropiam de ora prânzului. Era o forfotă continuă, curățat legume, tocat, pregătit carnea de care făceam rost cu greutate și era ca o piesă de valoare, făcut ceva cumpărături în limita în care puteai găsi câte ceva pe la alimentară sau piață, după care ne pregăteam pe rând să plecăm spre școală, iar mama rămânea să robotească.
Știu cât stres reprezenta faza asta cu mâncarea.
Ce mai gătesc astăzi? Ce-ați vrea să mai mâncați?
erau întrebări frecvente, adresate cu mare speranță, doar-doar se încropește mai repede meniul zilei care trebuia să respecte câteva caracteristici clare: să fie sățios, să fie mult, să se încadreze în ingredientele, puține, existente în casă, de preferat să ajungă și pentru a doua zi. Condiții dure dacă e să mă întrebi pe mine, prin raportare la ce posibilități am eu acum.
Mă enervau întrebările astea, mi se părea că totul se învârte în jurul mâncării, când erau atâtea lucruri faine de explorat: cartierul întreg, leagănele și toboganele la care făceam cu rândul zeci de copii. Și mă gândeam că eu când voi fi mare voi mânca doar la restaurant. 7 zile din 7.
Partea cu mâncarea deținea un procent însemnat din ceea ce reprezentau treburi gospodărești și zilnice. Apoi, erau curățenia și ordinea necontenite. Altfel spus, după ce se așeza capacul peste oala care încă mai bulbucea în ciuda ochiului de aragaz care era redus la tăcere, începea goana dereticatului prin casă.
Strânge câte o șoseta aruncată de câte vreunul dintre noi în vreun colț, măturat covorul de firimituri, așezat covertura veșnic mototolită și dezordonată, de parcă-ți făcea în ciudă și îți arată cu încăpățânare că lucrurile astea nu se vor sfârși niciodată. Și când aproape totul era la locului lui, se auzeau primii dintre noi venind de la școală și întrebând:
Ce avem de mâncare?!
Este un tablou sintetic al unei zile de ”stat acasă” din viața unei mame casnice. Adică, fix acea femeie care nu face nimic, căci ea stă acasă, nu-i așa?! Ba, ca să fie cercul rotund, așa cum am învățat la geometrie, se mai găsește și câte unul să facă o glumă ”inspirată” și să spună: Ei, tu nu ai de unde să știi cum e să muncești! Tu stai acasă!
În anii în care am stat în concediile de creștere copil sau în zilele în care rămân să lucrez de acasă alături de ei, gândesc mereu cât de mult muncește o mamă casnică. Cum zboară timpul și nu găsesc niciun răgaz de a mă așeza pe canapea 5 minute.
Lucrurile au mai evoluat de atunci și știu că majoritatea femeilor lucrează. Există și femei, mame, care sunt casnice. Care dintr-un motiv sau altul au ales sau au fost nevoite să rămână acasă cu cei mici să-i crească, să-i ridice așa cum știu ele mai bine, ferecându-și într-un colț al minții lor propriile vise, stând alături de cei mici cu toate forțele lor pentru a-i vedea mari, împliniți, așezați la casele lor, fericiți, uitând de ele însele.
Mame casnice care se trezesc de dimineață, ca orice om care lucrează, care până seara muncesc, pe toate fronturile, atât fizic cât și psihic, emoțional. Mame care atunci când își fac manichiura se simt doamne și când apucă să se dea cu rimel, acesta se scurge repede la vale pe obraji pentru că rezultatul obținut de copilul lor la nu știu ce concurs le-a făcut să plângă.
Femei care nu ies din hainele de casă poate zile în șir, care se dau rar cu un parfum și se aranjează doar pentru că e vreo ședință cu părinții sau pentru că apucă să iasă în vreo vizită. Dar, ele au alte gânduri care le preocupă și care sunt legate 100% de copii lor și casa pe care o îngrijesc cu atâta dăruire.
Mamele casnice muncesc! Mult! La fel ca orice angajat, ca orice angajator, antreprenor. Cu aceeași implicare, cu program prelungit sau poate non-stop, în multe cazuri fără a existe colegi cu care să facă schimb de tură. O fac cu dăruire, fără a aștepta ceva în schimb, uneori obosite, alteori ajunse la limită, de cele mai multe ori cu ochii ațintiți către copiii lor, cei care fac să dispară ca prin minune orice gând negru și care le dau forță să se ridice și să continue.
E important să ne amintim treaba asta ori de câte ori avem tendința da a judeca și de a ne raporta doar la imaginea de suprafață.
Sursa foto: https://pixabay.com/en/woman-hands-cutting-vegetables-1207952/
Mi-ar plăcea să aflu părerea/experiența ta
comments