Evaluarea Națională prin ochi de părinte

Evaluarea Națională a fost primul examen mai serios, să zicem, din viața primului meu copil. Am fost atinsă și eu ca părinte de virusul acestui examen! M-a mușcat așa pe undeva pe la începutul anului școlar când ea intrase în clasa a VIII-a (adică anul trecut școlar). Știți și voi cum e când toată lumea vorbește în jur că urmează acest examen, iar tu ești prea relaxat. Începi să te întrebi dacă nu e ceva în neregulă cu tine!

Ca orice părinte mi-am dorit să fie bine pentru ea, să intre la ce liceu își dorea, să își atingă visul! Și mi-am spus că pentru ca toate astea să se întâmple e nevoie să fac și eu ceva. Să fiu polul ei de liniște, calm, stăpânire! Să fiu pentru ea umărul pe care să plângă, pe care să-și verse toate emoțiile, fricile, temerile, neîncrederea. Dar cum să fac să fiu toate astea la un loc când și eu la rându-mi am emoțiile mele, temerile mele, gândurile mele, căci la un examen orice este posibil. Copilul, oricât de bine pregătit ar fi, poate claca, se poate pierde! Și ușor-ușor, cu pași mici, am pornit pregătirea mea ca părinte pentru Evaluarea Națională.

Ce pot face eu?

• Acest examen nu este despre viață și moarte! Este doar un examen! Nimic nu este veșnic, orice s-ar întâmpla soluții există! Buuun! Am respirat adânc și am simțit că o piatră coboară de pe inimă! Chiar așa! E doar un examen!
• E nevoie de muncă și disciplină! Mai ales din partea copilului! Dar eu, părinte, ce pot face? Să muncesc și eu alături de el, în felul meu: să îi pregătesc un climat liniștit și calm acasă, să îi pregătesc ceva bun de mâncare, să îl ascult când are nevoie, să îi dau un imbold atunci când este cazul.
• Să țin legătura permanent cu școala, diriginta și profesorii ei, cu predilecție cei de la materiile de examen! Am făcut acest lucru dintotdeauna, dar în clasa a VIII-a am preferat să întreb mai aplicat, cu frecvență (o dată pe lună) nu ca pe o urmărire sau vânătoare, ci să știu ce ar putea merge mai bine. Aceste discuții cu profesorii au fost făcute nu pe ascuns, ci spunându-i copilului că urmează să sun sau să mă duc la școală, și apoi discutând cu ea feedback-ul primit. Și a fost de bine tot acest pas, căci știi pe unde se află, ce mai are de făcut și poți da și tu o mână de ajutor, acolo unde te pricepi.
• Să tac mai mult decât să vorbesc! În timpul anului școlar, emoțiile copilului care urmează să aibă un examen nu sunt foarte intense și apar din când în când. Dar pe măsură ce se apropie data examenului, acestea ies la suprafața în toate felurile: frică, furie, exaltare exagerată. Ba i se pare că nu mai știe nimic, ba că e prea ușor și ce ne stresăm atâta cu acest examen, ba că îl va pica, ba că va lua o notă mică și nu mai intră la profilul dorit și multe alte asemenea. Am înțeles pe propria-mi piele că în fața acestor emoții nu răspunsul și încurajările sunt primele așteptate, ci mai degrabă o persoană care să asiste la ele, să fie acolo prezentă fizic și psihic. Adică, o atitudine de tipul: ”Sunt aici! Te aud, te văd, te înțeleg! Varsă tot din tine! Se vor așeza lucrurile”. După ce am învățat să ascult și să nu mă mai reped să încurajez, să dau argumente, lucrurile s-au mai așezat.
• Să am o atitudine de susținere! Da, știu, nu e ușor! Le ai și tu pe ale tale – serviciu, situații presante, stresante, poate alt copil și multe altele – dar e important să îți setezi și tu mintea ca anul acesta prioritatea pe plan familial este să fii alături de copilul ce urmează să treacă pentru prima dată printr-un astfel de examen. Prin urmare, discută-ți angoasele, gândurile, fricile, temerile cu celălalt partener sau cu un prieten sau cu cine dorești, așa încât să îți linișteti și tu furtuna interioară și să poți oferi sprijin, empatie copilului, căci el este cel direct implicat.

Glumind, am spus celor din jur că rolul meu de părinte în acest an școlar a fost acela de a face vânt cu frunza de palmier 🙂 E o metaforă, evident, dar baza pe care se ridică un climat potrivit învățării este o atitudine calmă și de susținere care să vină din partea părinților! Ori asta înseamnă să te dezbraci de frică, să alungi gânduri de tipul: ”Ce-o să zică lumea dacă nu iei examenul?” și să te focusezi pe copilul tău, ajutându-l așa cum poți tu mai bine. Nu există nicio rețeta magică aici, nu există ingrediente fixe, există doar înțelegere, iubire, susținere și mai ales atenția îndreptată spre celălalt.

Contează să știi că în toată această perioadă fiecare dintre voi, copil și părinte, a făcut tot ce a ținut de el. De la un punct încolo nu mai ține doar de noi, dar e tare bine pentru suflet să știi că ți-ai făcut partea, să nu existe nicio undă de regret ulterior, cu tot ce va să fie! Și mai ales să fii pregătit să îmbrățișezi orice tip de rezultat, punând mai presus copilul tău decât orice alte orgolii. În cazul în care lucrurile nu vor ieși așa cum și-a dorit, sigur-sigur va vrea ca tu, părintele lui, să fii primul care să îl îmbrățișezi și să îl alini! Discuțiile se pot face mai târziu, liniștit, în tihnă și fără patimă!

Examen altfel

În tot acest context cauzat de Coronavirus m-am gândit cum ar fi fost dacă al meu copil ar fi susținut examenul anul acesta. Cu siguranță aș fi avut mai multe emoții decât anul trecut, dublate de existența virusului. Dar cum realitatea nu ne lasă prea mult timp de gândire în astfel de situații, e nevoie să acționezi! Și cred că un prim pas ar fi acela de a face o simulare acasă de susținere a testelor cu masca pe față. Măcar de 2 ori înainte de examen. Apoi i-aș spune să își golească mintea de această situație, pe care să o trateze ca ”normalitatea” momentului prezent și să se focuseze pe subiecte, pe care să le trateze ca și când ar fi un test obișnuit sau o teză (să alunge într-un colț al minții presiunea asociată cu denumirea de Evaluare Națională). Când ești liniștit poți rezolva exercițiile mult mai bine! Fără prea multe discuții pe tema Coronavirusului în casă, cu celălalt părinte, fără a menționa la nesfărșit ce ghinion pe ei ca generație (sigur, e o situație aparte, deloc de neglijat, dar și dacă batem moneda pe ea prea mult, nu îl va ajuta pe copil în niciun fel, poate doar îi va crește anxietatea), ci doar precizându-i ce are de făcut și din perspectiva distanțării și în rest focus pe subiecte.

Intrarea la liceu este importantă pentru copii, dar și pentru părinți, însă viața lor nu depinde doar de asta! Este un pas în formarea lor viitoare! Care sigur, trebuie tratat cu seriozitate, dar fără patimă și încrâncenare! Dezvoltarea lor ca oameni ține nu doar de liceul la care intră, nu doar de specializarea visată, ci și de mediul în care cresc, de ceea ce văd acolo, de oamenii în preajma cărora trăiesc, de modul în care aceștia reacționează în situații de reușită sau eșec, de susținere, de încurajare, de stat acolo cu ei la o nereușită!

Vă doresc succes la examen, dragi copii! Să fiți liniștiți, calmi, inspirați și să aveți un dram de noroc!

Iar vouă, dragi părinți, vă spun să vă pregătiți brațele și să vă îmbrățișați copiii, indiferent de ce va fi! Cu siguranță ați făcut tot ceea ce ați crezut că e mai bine pentru ei!

VA FI BINE!

Sursa foto: www.pixabay.com

Mi-ar plăcea să aflu părerea/experiența ta

comments