Vreau să-mi cumperi ceva!

Sunt zile, destule, când la interval de 10 secunde, copiii mei vor ceva. Nou. O jucărie, un joc, un film, o bilă, un roboțel lego, floricele, orice apare în raza lor vizuală. Astfel de zile sunt obositoare, fooooarte obositoare, pentru că trebuie să țin piept asaltului cât mai bine.

Mamă, vreau să îmi iei și mie un Minion lego, îmi spune Rareș imediat ce ajung să îl iau de la grădință. Semn clar că el se gândise întreaga zi la cum vom pleca împreună, cum ne vom opri la magazin, cum îi voi cumpăra Minionul, cum îl va asambla, cum se va juca de câteva ori și apoi vom pleca fericiți spre casă.

Anticipând toți acești pași existenți în mintea lui, caut să îmi găsesc cele mai bune replici ca să fac loc unei negocieri. Dau să schimb subiectul, poate-poate.

Este atât de frumos afară, Rareș. Mă gândeam să stăm prin parc și apoi să ajungem acasă, îmi încerc eu norocul.

Mamăăăă, tu nu ai auzit ce-am spus?! vrea el să se asigure că nu și-a răcit gura degeaba. Vreau să îmi iau un Minion de lego.

Am auzit. Dar nu văd niciun rost să îți iei un Minion. Ai acasă 2 cutii cu omuleți lego. Sunt sigură că abia așteaptă să îi inviți la joc.

Hai măi mamă! Dar nu am Minion. Bine, dacă nu vrei să-mi iei asta, atunci ia-mi altceva, uite pe Spiderman lego.

Pe moment îmi pare o bună propunere, dar în secunda doi îmi dau seama că știe să negocieze.

Nu, nu îți pot lua nici Spiderman.

Atunci, ia-mi mingea asta care are luminițe înăuntru. Sau sabia asta!

Păi mai ai dintr-astea acasă! Multe! continui eu simțind cum încep să mă lase puterile în etapa de negociere.

Mamă, ia-mi ceva! Uite, orice! lasă și el garda mai jos, în speranța că va primi ceva.

Nu luăm nimic. Vom cumpăra ceva când e ziua ta, de Crăciun, sau când este vreo nevoie.

Ești o mamă rea! plusează el.

Da, sunt o mamă rea, continui eu. Așa precum Cruella de Vil și ai grijă să nu mă ating de blănița ta, încerc eu să deturnez discuția cu o glumă.

Îl văd râzând pe înfundate. Totuși continuă să fie bosumflat pentru că o cere contextul. Cum ar fi fost să râdă de-adevăratelea la glumă. Ar fi însemnat să recunoască că a cedat. Nu se face așa ceva într-o negociere. Plecăm încet spre parc unde începe joaca cu prieteni aflați afară.

Ajungem acasă împăcați și ne întâmpină Daria.

Mamă, hai să-ți spun ceva!

Da, te ascult!

Am văzut o ojă superbă, mamă!

Ooo, nu! îmi zic în gând. Nu cred că o iau de la capăt, îmi spun șoptit. Trag aer în piept și o ascult și pe ea.

Așa, zic. Ce fel de ojă? E ceva ce n-a mai văzut Parisul?!

Este o ojă holografică!

Ceeee?! Ciulesc urechile și ochii mi se fac cât cepele. Ce fel de ojă? întreb eu suprinsă de-adevăratelea. Făcusem greșeala să-mi manifest interesul pentru propunere.

Hai, să-ți arăt tutorial! îmi spune ea simțind terenul slab, propice pentru câștigarea negocierii. Ne uităm împreună. Da, frumoasă oja, dar prețul cam piperat după gustul meu, vreo 35 de lei.

Bine Daria! Am înțeles. Ai nevoie acum de ojă? V-a cerut mâine doamna la școală?! pun eu întrebarea stupidă de părinte ce sunt.

Nu, îmi spune ea, dar vreau să o am! E supeeerbă!

Negocierile de acest gen sunt dese, cel puțin o dată la două zile. Uneori sunt de mai multe ori în aceeași zi. De regulă mă țin tare. Uneori cedez și știu că nu e bine, dar pur și simplu nu mai am puteri să fac față și pentru a nu mai găsi argumente, le iau și le spun că e o excepție, că de fapt nu e o nevoie, că fie, închid ochii acum, dar să nu mai ceară până la vară nimic. Și bodogăneli dintr-astea de mamă.

Mă întreb mereu de ce tot își doresc mereu câte ceva?! Mă străduiesc să îi fac să înțeleagă diferența dintre ”a-și dori” și ”a avea nevoie”. E greu. Uneori e greu și pentru mine când mă zbat cu gândul că îmi doresc al naibii de mult o fustă și îmi dau seama că mai am vreo 10 pe care le port când și când, dar o vreau pe asta nouă atât de rău, încât o transform într-o nevoie. Cred că așa funcționează și la ei. Se videază capul, nu-și mai aduc aminte că acasă au maldăre de jucării sau oje și mai vor încă ceva! Ceva nou, așa cum are cutare și cutare prieten.

Și sunt atâtea tentații peste tot. Și pentru ei și pentru noi. Atât de parșiv introduse în viețile noastre încât nici nu îți dai seama cum cazi în plasa lor.

Buuuun, dar trebuia făcut ceva. Să găsesc ceva modalități să-i fac să înțeleagă că ”Vreau” nu poate fi tot timpul bifat. Că e important să aibă habar despre bani, care e valoarea lor, cum vin, unde se duc, cum îi păstrăm, cum și pe ce îi cheltuim.

Ce-am făcut:

• Discut cu ei bugetul familiei pe o lună! La această discuție este mult mai atentă și înțelege mai bine Daria. Rareș participă și înțelege până la un punct. Le spun care este suma prevăzută pentru acea lună, care sunt cheltuielile și cam cât ne rămâne pentru alte tipuri de cheltuieli. Facem socoteli cu creionul pe hârtie. Daria pricepe repede cum stau lucrurile. Rareș mă întreabă în continuare dacă poate să-și mai cumpere câte ceva.
• Alocația este pentru dorințele lor! M-am gândit că trebuie să aibă contexte clare pentru a înțelege cum se duc banii. Prin urmare, am hotărât de comun acord cu Daria ca alocația să i-o dau ei și să o cheltuiască după bunul plac pe dorințele ei. Prima lună și-a cheltuit alocația într-o zi. A fost o foarte bună lecție pentru ea, dar și pentru mine. Îmi amintesc și acum amuzată cum mă întreba seara dacă din alocație trebuia să-și asigure și hrana și îmbrăcămite, panicată fiind de ușurința cu care se cheltuie banii. I-am spus amuzată că bănuții aceia erau pentru dorințe și nu pentru nevoi. A răsuflat ușurată. În următoarea lună alocația a ținut-o o săptămână, următoarea mai mult și apoi a început să gestioneze banii mult mai bine.
• Convertirea banilor în obiecte! În cazul lui Rareș, pentru că e mai mic, noțiunea banilor e mai abstractă. Așa încât lui îi convertesc jucăriile dorite nu în bani ci în obiecte. Un Minion de lego înseamnă 3 kg de mere. Wooow, atât de mult! zice el făcând schimbul în minte și imaginându-și perfect sacoșa cu mere și minionul mic. Da, atâta este Rareș, continui eu. Bine, mami, atunci nu mai mănânc mere! se învoiește el. Nu mă dau bătută și continui și cu alte exemple. Un Minion înseamnă vreo 3 pâini, o pereche de șosete, 3 ciocolate Kinder. Aud cum se învârt rotițele în capul lui, cum convertește și el și îmi spune: Bine, dar la salariul celălalt îmi iei, da?!
• Implicarea la cumpărături! Când am liste mai scurte de cumpărături, o implic pe Daria. Își notează lucrurile pe o listă în telefon și se duce la magazin. Face cumpărăturile și când revine acasă, o aud: Doamne, dar repede se duc banii mamă!

Știu, îi înțeleg și pe ei. Dar mereu mă gândesc pe termen lung, ca de altfel la tot ceea ce fac cu ei. Varianta simplă este să le iau ceea ce îmi cer, mai ales pentru că nu cer niciodată lucruri scumpe pe care nu le-aș putea cumpăra.

Dar nu despre asta este vorba aici. Este despre a-i învăța lucruri care să le fie de folos pe viitor. Muncim cu toții la treaba asta! Nu se face peste noapte. Ei în continuare cer, noi în continuare negociem, uneori cedăm. Sper să priceapă ceva din strădania asta a noastră!

Sursa foto: https://pixabay.com/en/coins-calculator-budget-1015125/

Mi-ar plăcea să aflu părerea/experiența ta

comments