Amurg. Un sat din Moldova, ascuns între dealuri. Miros de frunze arse, de aer care îți invadează binefăcător plămânii, liniște străpunsă din când în când de mugetul vacilor care se întorc spre curțile de care aparțin.
Ograda întinsă se umple din bucătăria mică de vară de mirosul inconfundabil al turtelor făcute pe plită.
Este mirosul meu preferat, cel care îmi umple inima de bine, de siguranță, de sentimentul de a fi iubit și răsfățat. Este mirosul care m-a însoțit de-a lungul copilăriei, în lunile de vacanță petrecute la țară la mătușile mele dinspre mamă.
Și oriunde m-a dus viața, mirosul acesta a fost bine implantat în pliurile minții și ale inimii mele, fiindu-mi tovarăș bun, dându-mi ocazia să refac bucuria acelor zile petrecute în casele lor, în cămăruțele acelea curate și mereu frumos parfumate cu flori de câmp sau săpun de casă.
Căci viața a făcut să nu pot reveni prea curând prin acele locuri. Viața sau poate prioritățile mele de tânără studentă, cu alte gânduri, idealuri, dorințe, mai târziu prioritățile mele de tânără mamă dornică să fiu acolo permanent pentru copiii mei, ignorând întruna vocea aceea dinăuntrul meu care-mi spunea pe toate tonurile posibile, de la blând până la autoritar, că e timpul să mă întorc în satul copilăriei mele, să deschid poarta mătușilor mele, să le dau binețe și să le mulțumesc pentru tot ceea ce sunt ele pentru mine.
Dar vine o vreme când toate se așază și când găsești timpul acela pierdut și când pe lista ta de priorități se află cu majuscule o propoziție scurtă:
Du-te să-ți vezi mătușile !
Du-te să-ți vezi oamenii care ți-au marcat copilăria!
Și te urci repede în mașină, dai câteva telefoane și mergi acolo unde este o bucată din inima ta, din tine ca om. Și deschizi poarta și dintr-odată te afli suspendat undeva între două lumi – tu, copilul de odinioară care alergai prin acea curte, lipsit de griji, mâncând turte făcute pe plită, bând lapte prins – și tu, adultul de astăzi, care te pleci spre femeile acestea care vin spre tine încet, cu brațele deschise și cu demnitatea omului care a muncit o viață, care a văzut de toate și care a știut să-și păstreze sufletul curat în ciuda tuturor greutăților pe care le-a depășit prin înțelepciunea populară, care bate toate cărțile de dezvoltare personală scrise vreodată.
Și le îmbrățișez cu drag, cu lacrimi care năvălesc atât pe obraji, cât mai ales în suflet, lacrimi de bucurie, de ușurare că le-am revăzut, de fericire că după atâția ani am avut șansa să le găsesc umblând prin curte.
Și ne așezăm agale și depănăm amintiri, vedem fotografii ce surprind momente din viețile noastre, se împletesc povești cu noi ca și personaje principale. Le ascult viețile și mă simt ca într-un film care se deulează molcom și mă trec toate emoțiile gândindu-mă că mătușile mele sunt cu adevărat femei de ispravă, femei puternice care au știut să depășească toate câte le-au fost date de viață.
Îmi revin imagini cu ele venind de la câmp și apucându-se repede de mâncare să dea ceva bun nepoților lor, alături de proprii copii. Îmi amintesc cu drag si cu sfințenie mese mari întinse unde aveam loc câte zece suflete odată și unde cum-necum era mâncare pentru toți, bună și gustoasă, simplă, dar plină de suflet.
Pentru mine a fost mereu un mister cum de reușeau să facă atâtatea, fără a se plânge vreodată, găsind în ele resurse de a zâmbi, de a ne face poftele, în ciuda unei zile grele, cu muncă grea, sau poate cu un cuvânt greu primit de la bărbat.
Vine o vreme când o vacanță cu adevărat frumoasă și plină de energie bună este fix în satul copilăriei. Vine o vreme când tot ce îți poți dori este să strângi mâna muncită și sfântă a vreunei mătuși care ți-a făcut loc în inima ei și care este pentru tine o lume întreagă!
Vine o vreme când vrei doar să le asculți, să le auzi, să le vezi și să te bucuri de toate aceste momente, conștient fiind că sunt adevărate comori pentru sănătatea ta sufletească! Vine o vreme când vorbele lor au altă însemnătate pentru tine, om trecut la rându-ți prin ceva experiențe de viață.
Vine o vreme când turtele făcute pe plită de mătușa ta, care acum are 83 de ani, sunt cea mai bună masă din lume, cel mai râvnit fel de mâncare pe care niciun masterchef nu l-ar putea face, căci acolo nu e vorba despre ingrediente și procesul de coacere, acolo este vorba despre amintiri, despre bunătate, despre copilărie, despre iubire!
Vine o vreme când o pereche de șosete împletite de mătușa ta este cel mai frumos articol vestimentar din garderobă și le-ai purta chiar și în toiul verii, căci șosetele acestea sunt împletite de mâinile unei femei care a răzbit în viață, care a știut să-și țină familia unită, care a găsit loc în inima ei și pentru nepoți și pentru orice om care i-a deschis poarta, sunt mâini care au împletit cu dragoste și îngăduință, dând din preamultul inimii sale.
Vine o vreme când o cafea băută alături de o altă mătușă dragă aduce cu sine aroma zilelor senine ale copilăriei fără de griji! Când bucuria ei de a trăi și de a-și revedea nepoții este molipsitoare și aducătoare de energii bune care îți încălzesc sufletul!
Vine o vreme când pentru fiecare dintre noi prioritățile se schimbă și când cel mai important este să te vezi și să te revezi cu cei dragi! Să îi îmbrățișezi cu sufletul și să te lași îmbrățișat de valul acela de bine și de cald pe care îl simți venind dinspre ei. Să îți ridici privirea spre fețele lor brăzdate de viață pe care se poate citi cu ușurință liniștea că și-au făcut din plin datoria pe pământ, că sunt mulțumite cu ce le-a dat Dumnezeu să ducă, că au făcut pace cu ele însele, că se bucură de tot ce este în jurul lor și că au înțeles că dacă e ceva care merită din plin a fi făcut aceea este să știi SĂ FII OM!
Vine o vreme când lași toate la o parte și te duci să îți cauți copilăria, bucurându-te că ai mai găsit bucăți din ea și oameni încă în viață!
Sursa foto: arhivă personală. Turte făcute pe plită de mătușa mea Ileana, pe care o prețuiesc
Mi-ar plăcea să aflu părerea/experiența ta
comments