Evaluare copii – Cum sunt în ochii copiilor mei?

Evaluare copii

Periodic îmi fac o evaluare. Din perspectivă profesională și personală. Caut să aud opiniile celorlalți cu privire la ceea ce fac, la cum fac, la ce pot face altfel. Cer opinii sincere așa încât să pot crește. Se întâmplă de multe ori ca fiind foarte aproape de un eveniment, de o situație să nu văd lucruri care pentru ceilalți sunt atât de evidente și prin urmare o evaluare corectă nu poate decât să mă ajute. Un climat deschis la opinii, la dialog este esențial pentru mine.

Evaluare copii

Fac exerciții de evaluare și cu ai mei copii. Din când în când, utilizând tot soiul de instrumente. Ultima evaluare a mea ca mamă am făcut-o sub următoarea formă. M-am desenat pe o foaie. Evident, cât mai slabă posibil, ca să mă simt mai bine, cu un păr cârlionțat, cu ochi albaștri, așa cât să mă recunoască ei. Bine, faza cu slabă nu a ținut, imediat mi-au dat replica că realitatea este alta (măcar am încercat ;).

În dreptul capului le-am cerut să scrie ce le place din informațiile pe care le dau. În dreptul inimii mele le-am cerut să scrie ce le place din felul în care mă comport cu ei, din atitudinea mea față de ei. Iar în dreptul piciorului le-am cerut să scrie ce nu le place din ceea ce fac cu ei, din comportamentul meu. Le-am dat timp de lucru 20 de minute și i-am cerut Dariei să scrie pe foaie opinia lui Rareș, exact așa cum îi vin ideile imediat în cap. Să scrie pe foaie primul gând, știut fiind faptul că acela este sincer.

Woow, au plecat super entuziasmați de sarcină. S-au închis în camera lor și îi auzeam:

Daria, scrie că o iubesc! Ai scris? Ai scris?

Daaaaa, Rareș. Am scris! o aud pe Daria ridicând tonul exasperată, iar el încă temându-se că nu s-a scris asta pe hârtie, ca omul căruia îi face altul treaba.

În fine, au trecut cele 20 de minute și îi aud alergând către mine în sufragerie, bucuroși că au terminat și cu sufletul la gură să citesc. Iau foaia și facem lectura împreună. Toți patru.

”ne învață să fim buni, să iubim”

”ne iubește”

”nu se supără dacă greșim”

”ne ascultă”, ”ne drăgălește”, ”ne face de mâncare”.

Citind toate rândurile acestea îmi simțeam inima inundată pur și simplu de iubire și mai ales de sinceritate, dar recunosc că așteptam cu nerăbdare să ajung la partea cu piciorul. Acolo era miezul.

Citesc. Recitesc. Nu mă recunoșteam. Era trecut așa: să nu ne mai certe; să nu ne mai bată; să nu mai ridice mâna la noi. Ok. Aici e o neconcordanță cu ceea ce știu eu, dar totuși…

Am citit primele rânduri de la picioruș. După cum cred îi aparțin lui Rareș. Și le citesc cu voce tare, abținându-mă să nu râd.

Da, eu am zis, recunoaște Rareș.

Bun. Dar când te-am bătut eu?! întreb nedumerită, străduindu-mă să intuiesc ce înseamnă pentru el bătaie.

Nu tu, tata! îmi dă el rapid replica.

Buuun, dar în imagine sunt eu și nu tata. Rugămintea mea era să scrieți despre mine. Dar chiar și-așa, când te-a bătut tata? continui eu, din ce în ce mai curioasă să aflu ce e în mintea lui.

Păiiii, nu m-a bătut nici el!

Așa îmi amintesc și eu. Hai să vedem, ce anume te deranjează Rareș?

Vreau să mă lăsați să fac mereu ce vreau eu! ne spune el pe un ton hotărât, privindu-ne fix în ochi.

Bun, deci ce nu îți convine este autoritatea.

Da!

În regulă Rareș. Am înțeles. Mulțumesc pentru sinceritate și continui să citesc și opiniile Dariei, care în mare măsură aduceau în discuție aceeași chestiune – dorința de independență.

Le-am mulțumit pentru sinceritate. Le-am spus că nu a fost corect că au trecut lucruri neadevărate despre mine, dar că în urma discuției cu ei, am înțeles la ce se referea Rareș. Daria mi-a replicat că ei au scris pe hârtie fix primul gând care le-a trecut prin minte, și dacă Rareș asta a spus, ea asta a scris.

Era clar pentru mine, se activase Coaliția Celor 2 Frați. Era perfect în regulă și mi-au fost tare dragi amândoi așa împreună, gata-gata să atace, dacă Instanța Supremă (adică eu și taică-său) am fi ripostat în vreun fel. Am închis discuția. Evaluarea mea n-ar fi avut nicio valoare dacă aș fi căutat să mă apăr în vreun fel sau să le schimb punctul de vedere. Le-am cerut să fie sinceri și așa au fost în felul lor și în modul lor de a-și exprima opiniile.

Ce-am înțeles eu din toată povestea asta?!

  • Nu întotdeauna ceea ce credem noi ca părinți că simt copiii noștri pentru noi este și real. Eu mă vizualizez într-un fel în relația mamă-copii, cred despre mine că mă înțeleg cu ei pe toate planurile, că vin în întâmpinarea tuturor nevoilor lor, că îi ascult, că le dau încredere, iar ei pot avea o imagine ușor diferită sau total diferită față de a mea. Acesta este un motiv important pentru care la un interval fac o evaluare, culeg feedback-ul și îmbunătățesc.
  • Când fac o evaluare sunt dispusă să aud tot, orice, indiferent că mă doare. Mă abțin să comentez, deși stau cu vorbele în vârful limbii. Le cer să fie sinceri, ca să îmi pot asuma spusele lor. Nu le pun la îndoială punctele lor de vedere. Nu le combat. Le ascult. Apoi, îi întreb dacă pot să-mi spun și eu opinia, dacă putem avea un dialog împreună în așa fel încât să mă asigur că am înțeles bine ce au vrut să spună. Doar în acest mod am putut afla că Rareș contesta de fapt autoritatea J
  • Comunicarea deschisă este vitală. Ei îmi pot transmite un mesaj pe care eu îl decodez prin prisma propriei mele experiențe și ceea ce înțeleg eu să fie total diferit de ceea ce ei au vrut să transmită. De aceea, discutăm până mă lămuresc că totul e clar. Nu se ridică nimeni de la locul discuției până nu ne asigurăm că fiecare a înțeles întocmai mesajul transmis, așa cum a vrut emițătorul să îl transmită.
  • Muncesc zilnic să clădim o relație bazată pe încredere. Să nu se teamă de nimic, să nu spună lucruri doar pentru că ar crede ei că asta vrem să auzim. Etapa asta e grea, poate cea mai grea dintr-o relație, indiferent de natura ei. Dar nu renunț. Ei sunt personalități distincte. Unul este introvertit, altul extrovertit. Unul se închide, analizează, suferă, vine și spune după o perioadă. Altul tună, fulgeră, izbește, se calmează și facem pace.

Probabil că vor fi etape în relația noastră când vor omite să îmi spună anumite lucruri sau le vor tăinui cu bună știință, cel mai probabil pentru că vor simți nevoia de intimitate, de a fi ”cool”, ”de a fi la fel cu ceilalți din gașcă” sau pur și simplu ”să nu mai dea raportul”. Mai știu că nu întotdeauna felul în care mă văd eu în ochii lor va fi la fel cu modul în care mă văd ei. Îmi doresc doar să nu existe discrepanțe mari, de netrecut. Ceea ce le spun constant este să fie sinceri cu ei înșiși. Un om care alege să trăiască în minciună, față de el, față de ceilalți, este un suflet chinuit.

Așa că îmi continui obiceiul cu evaluarea, doar așa pot îndrepta lucruri, fie la mine, fie la ei!

Share

Mi-ar plăcea să aflu părerea/experiența ta

comments