”În piață, printre tarabe, cu gândul la ce am de cumpărat, aud o zarvă mare de la un grup de domnișoare blonde-arămii, cu forme frumoase și tare vesele.
– Hei, oprește-te! strigă ele după mine. Suntem aici, nu ne vezi?! Aici, jos pe taraba aceasta. Suntem noi Caisele! Te rugăm să ne iei cu tine acasă!”
Rareș stă pe bancheta din bucătărie, încă în pijamale și are ochii măriți de curiozitate. Daria își așază pernuța mai confortabil și cu un zâmbet în colțul gurii se pregătește să audă continuarea, căci eu am început povestea.
– Așa, mamă! Și le-ai luat, nu? Că uite, le văd aici pe masă, îmi spune Rareș.
– Daaa, sigur! Erau atât de frumoase, apetisante și nebune în gălăgia lor, încât nu m-am putut abține și le-am luat cu mine în plasa în care ele dansau de bucurie că au reușit să mă atragă. Și am mers mai departe, cu ochii după alte și alte domnițe și domni care să ne bucure gustul. Și mai fac eu câțiva pași și iar aud niște glasuri. De data aceasta erau voci suave, de parcă ar fi venit din niște trupuri mici. Mă uit cu atenție pe taraba în fața căreia mă aflam și îndreptându-mi privirea în jos dau cu ochii de un grup de domnițe frumooooase de-am amuțit. Aveau un păr buclat, vopsit în roz și care împrăștia în jur un parfum minunat.
– Era zmeură, mamă? se prinde Daria.
– Da, chiar ea era! Zmeura m-a rugat să o aduc acasă la voi și n-am putut să o refuz. Era prea ademenitoare cu acele bucle în vânt. Și uite-le aici pe masă! Dar ca în orice poveste, aceste domnișoare și domnițe au de înfruntat niște obstacole, căci Dragonul blender le așteaptă în gura lui să le amețească, să le învârtă și să le transforme în ceva miraculos, cu un gust absolut divin! Rareș, dezbracă tu caisele de sâmburi și hai să le dăm drumul în Dragon!
– Da, mamă! Numărăm caisele și apoi sâmburii ca să nu se strecoare niciunul acolo!
Aruncăm caisele, zmeura și o banană în Dragon și apăsăm butonul magic. În tot iureșul asurzitor făcut de mașinărie, eu continui povestea spre bucuria copiilor.
– Heeeei, dă-ne drumul de aici! țipă caisele. Gata, nu mai putem de atâta strânsoare! Te rugăm să ne eliberezi, țipă zmeura! Te rugăm, te rugăm!
Rareș râde cu ochii sclipindu-i. Daria se amuză ușor, într-un colț de gură, bucurându-se în continuare de fabulațiile mele și de povestea în care a intrat, căci ea a intuit de la bun început tertipul folosit de mine pentru a-l face pe Rareș să mănânce.
– Așa, gata! Dragonul a terminat treaba și a transformat domnișoarele, domnițele și domnul Banana într-un râu minunat, gustos, numai bun de savurat. Hai, pregătiți ceștile și trecem la treabă!
Umplem vasele cu smothie-ul gros și apetisant și savurăm! Eu cu ochii ațintiți la Rareș și urmărind atent cum se golește ceașca și reluând povestea încă o dată la cererea publicului. Aș fi spus-o de sute de ori, numai să știu că mănâncă.
Folosesc acest tertip pentru a-l impulsiona să mănânce, căci el are orice alte preocupări mai puțin mâncarea. Am mai scris despre gândurile mele legate de acest subiect aici.
Așadar, de-a lungul timpului am fost domnul Șnițel supărat că stă pe platou și nimeni nu-l invită să fie mâncat, am folosit o voce gravă de doamnă pentru o telemea ce se cerea savurată curând, și multe alte personaje alimentare. Îmi place să fac asta, căci pentru mine povestea face parte din viață.
Nu vă gândiți că fac așa zi de zi! Sunt perioade când cooperează și mănâncă cu poftă ce i se servește.
Dar în acele momente când se impune apelez la poveste și simțul umorului, așa cum fac în orice situație din viață pe care eu o consider și o simt mai delicată!
Voi ce modalități folosiți?
Sursa foto: www. pixabay.com
Mi-ar plăcea să aflu părerea/experiența ta
comments