Pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor noștri, cel puțin în primii ani de viață, somnul este mai mult decât necesar, pe lângă alimentația sănătoasă și grija și afecțiunea părintească. Știm că în prima jumătate a primului an de viață, cei mici dorm și mănâncă. Pe măsură ce cresc, doresc să exploreze universul din jurul lor, să ia cu asalt lumea și numărul orelor de somn de peste zi se reduce, dar e important pentru ei să existe perioadele de odihnă de peste zi. Se formează un ritual al somnului și mai ales al adormitului. Unii copii dorm singuri, puși cuminți în pătuțurile lor, alții sunt mai gălăgioși și au nevoie de cuvinte de alint, de cântece, de companie, alții trebuie supravegheați pe toată durata somnului și exemplele pot umple pagini întregi.
Cum găsesc cele mai potrivite metode pentru ca cel mic să adoarmă? Care sunt acele metode și cum dau de ele?
Sunt doar câteva din întrebările pe care orice mamă le are în minte. Eu am fost o mămică silitoare și după ce am parcurs ceva literatură de specialitate m-am gândit că atunci când vine ora de somn trebuie să îl pun pe cel mic în pătuț, să îl liniștesc, să stau câteva minute să îl supraveghez și apoi să profit de acest interval de liniște și să mai fac câte ceva prin casă, evident cele mai multe dintre ele tot pentru odrasle. Dar știi și tu cum e cu socoteala de acasă și cea din târg… Am pățit și eu cam tot așa, prima data mi-a ieșit. Puneam copilul în pătuț, mă mai învârteam de vreo două ori în cameră și apoi ieșeam liniștită și îmi vedeam de treabă vreo 2 ore, interval în care cel mic dormea neîntors. Toate bune și frumoase, până m-am izbit și de o altă abordare a orei de somn. (îți imaginezi surprinderea mea: Păi nu toți copiii sunt la fel? Ăsta mic de ce urlă? Doar îi este somn, de ce nu doarme pus în pătuț? Ce mai vrea?) M-am trezit dintr-o dată că trebuie să îl legăn ca să adoarmă, să alerg cu el prin casă în brațe, să fac liniște deplină că dacă s-ar fi auzit și musca zburând în aer, prințișorul s-ar fi trezit, să inventez și să reinventez metodele de somn pentru că o tehnică ținea vreo două săptămâni după care minunea de copil se prindea și mă punea la grea încercare. Astfel, trebuia să demonstrez inventivitate în job-ul de mamă și să mai născocesc ceva menit a-l liniști înainte de somn. Sigur te vei întreba de ce era musai să fac toate astea, aș fi putut să îl las să stea așa până adormea singur. Daaa, mi-am spus și eu asta, dar nu ținea poanta, căci în momentele în care el era extrem de obosit și după logica mea ar fi trebuit să pună capul jos oriunde s-ar fi aflat și să adoarmă, realitatea îmi demonstra că exact în acele momente putea să urle cel mai tare, să fie cât se poate de dezagreabil, iar eu un pachet de nervi. Așa încât am apelat la metode precum: legănatul în brațe, alergatul cu el prin casă până adormea de atâta bâțâială (astea au mers până pe la 9 luni), apoi întinsul lângă el pe pat până se liniștea, legănatul pe picioare, așezatul lângă el până ce adoarme (dura aproximativ o oră timp în care îmi cerea tot felul de lucruri: bila verde de sticlă uitată într-o cană în bucătărie, mașinuța Roșioara scăpată sub canapea, sora pe care și-o dorea lângă el atunci și imediat, toate brățările albastre, pușculița porcușor cu toate monedele în ea, și lista e lungă, crede-mă). Într-o frază, când știam că vine ora de somn, ne uitam unul la celalălalt (vorbesc aici de Soț, implicit Tatăl celui mic) și ne întrebam care dintre noi e pregătit să reziste unui nou atac.
Ce e de făcut? Cum poate adormi singur?
La prima întrebare voi da ceva răspunsuri mai jos și îți voi împărtăși din experiențele trăite. La a doua întrebare încă sunt în lucru.
Pentru că e important să încheiem ziua într-un mod cât de cât plăcut pentru toți m-am gândit că e musai să instituim un ritual al mersului la somn. Să găsim câteva mici acțiuni, pe care să le facem întotdeauna înainte de ora de culcare, în așa fel încât cel mic să asocieze toate aceste lucruri cu faptul că după aceea se va odihni. Așa încât la prânz, după ce mănâncă, știe că ne retragem în dormitor, unde sunt jaluzelele trase și unde nu e nimic ce i-ar putea distrage atenția. I-am explicat și am convenit că își poate lua cu el jucării (nu foarte multe) care îi plac, după care ne odihnim.
Pentru somnul de seară am găsit metoda de a închide lumina din cameră și să aprind spoturile, în așa fel încât să știe că mai stăm ceva minute cu toții, dar ne pregătim de somn. Înainte de a activa spoturile, ne schimbăm în pijamale, am grijă să repet de câteva ori că mergem la somn, că vom dormi, că încetăm orice activitate. (da, da, sunt supercicălitoare, mai ales că celălalt copil nu mai are nevoie de toate aceste etape premergătoare, dar le spun intenționat ca să audă cine trebuie). Mai nou, am introdus lectura unei povești înainte de somn, alegând împreună cartea. În camera în care doarme, există o lumină de veghe și îl asigur că ușile sunt deschise și că noi suntem acasă, iar el nu este singur. S-au mai diminuat negocierile, împotrivirile și am avut surpriza plăcută să îl aud spunând în momentul în care aprindeam spoturile: ”Mai stăm puțin și apoi mergem la culcare”.
Ce pot eu să îți spun din cele trăite de mine este că pentru atingerea fiecărui obiectiv a fost în spate o luptă. Că în momentul în care l-am dezvățat de legănatul de picioare a trebuit să mă înarmez cu mult, mult calm pentru a-i rezista țipetelor, urletelor, și mai ales cu rezistență, pentru a nu ceda în fața insistențelor lui. Am înțeles în toate aceste etape că de fapt lupta nu este a celui mic, ci mai degrabă a mea, pentru că eu trebuia să iau decizia de a-l dezvăța, să găsesc timpul de a-l obișnui cu noile variante, să anticipez reacțiile de revoltă și să activez răbdarea pentru a le face față. Și mai ales, am înțeles că totul se face în timp, cu pași mărunți și cu multă, multă perseverență din partea mea.
Știu că și tu ai trecut prin situații similare, de aceea mi-ar plăcea să citesc experiența ta.
Mi-ar plăcea să aflu părerea/experiența ta
comments