Am știut de dinainte de a-i avea că nu-i doresc ”mămoși”. În sensul acela în care să stea continuu după mine, în brațele mele, căutându-mă înfrigurați cu privirea prin marea de oameni ca și când aș fi ultima lor scăpare, speranță, sprijin. Apoi am înțeles că asta ține doar de ei, de fiecare personalitate în parte și că eu nu pot influența modul în care vin ei pe lume, ci poate doar munci împreună cu ei să își capete independența și încrederea în ei-înșiși.
Munca aceasta este de cursă lungă. Începe când ei vin pe lume și continuă ani mulți, timp în care tu ești acolo cu ei cosând atent, susținut, disciplinat, perseverent dantelăria independenței și a încrederii în sine. Pe măsură cei ei cresc, simt că acesta e miezul pentru ca ai mei copii să fie adulți întregi și frumoși la minte și la suflet.
Recunosc că este o muncă și pentru mine însămi. Căci de fapt, toată această dorință a mea pentru ei doi este și o dorință pentru mine. Cum aș putea eu să îi ascult, să îi sprijin, să îi mângâi cu o vorbă, dacă nu știu nimic despre acest subiect – al încrederii în sine?!
Citind, analizând, reflectând, suferind, oferind, am înțeles câteva ceva, fără pretenția de deține adevărul.
Ce am înțeles eu?
- Că e bine să nu ai așteptări! De la nimic și de la nimeni! Știu, sună dur, dar e un gând la care e bine să reflectezi înaine de judeca! Multe frustrări apar atunci când îți proiectezi o serie de așteptări într-o relație, într-o prietenie, într-o colaborare și acestea se dovedesc imposibil de concretizat în realitate. Se instalează dezamăgirea, suferința, imposibilitatea de a ieși, poate pe moment, din situație. Căci sunt contexte care nu depind de tine, nu sunt în controlul tău. Prin urmare, cu cât așteptările sunt puține, spre deloc, atunci deschiderea este mult mai mare, posibilitatea de a găsi o soluție și de înțelege ce s-a întâmplat e la fel de mare. Ce este în controlul tău este cum alegi să reacționezi!
- Că e bine să îți cunoști valoarea! Să știi de ce ești în stare, ce poți face, pe ce te poți baza! Căci într-o lume în care oamenii te privesc în ochi spunându-ți una și gândind alta, e bine să știi cine ești, ca să privești senin în fața ta și să ai puterea de a-i înțelege și de a-i lua fix așa cum sunt! Fără a fi destabilizat, fără a fi doborât!
- Că e bine să știi că rezolvarea unei situații se află în tine! Căci într-o lume în care puțini sunt cei dornici să ajute curat, necondiționat e important să știi să accepți cu deschidere ajutorul acelor persoane care își doresc cu adevărat să îl ofere, dar să îți amintești că tu ești primul care poate face ceva pentru a-ți fi bine!
- Că e bine să-ți asculți vocea interioară! Într-o lume în care socializăm pe toate palierele, foarte mult în online, în care se vorbește orice, mult, deseori neargumentat, de dragul de a ne auzi, e important să ne ascultăm sufletul, vocea dinăuntrul nostru, în așa fel încât să găsim drumul spre lumină, spre ceea ce e important pentru noi-înșine ! Să ne identificăm clar prioritățile, să știm ce ne face plăcere, să știm când să spunem DA și când să spunem NU, fără a ne simți vinovați!
- Că nimic nu e veșnic! Că toate vin, toate trec! Chiar și oamenii cei mai apropiați, dragi sufletului tău, chiar și relațiile puternice de prietenie sau de iubire, în care te investești total, cu toata ființa, trec, se schimbă, capătă alte forme, devin altceva! Și atunci e bine să știi să te bucuri de fiecare moment din viața ta, iar când schimbările apar să știi că fac parte din firesc, iar tu să poți găsi încrederea și puterea în tine-însuți pentru a depăși!
Mi-s dragi oamenii mai presus decât mine-însămi! În toți acești ani în care m-am străduit să ajung la mine, cea din străfunduri, m-am oferit lor cu toată deschiderea de care am fost capabilă, cel mai probabil din dorința de a fi acceptată, de primi aprobarea celor din jur, de a mă simți valorizată, de a ști că pot însemna ceva pentru cineva. Și am înțeles că această setare nu este una sănătoasă, dar pentru mine a fost o etapă necesară ca să pot să cresc.
Eu de odinioară, cea care căuta acceptarea celorlalți, iese la suprafață atunci când îi văd pe ai mei copii cât de implicați sunt într-o prietenie, cât suflet investesc și cât suferă când aceasta se termină sau nu mai are aceeași intensitate. Îi privesc, mi se contorsionează sufletul și îi înțeleg, căci și eu am fost acolo. În dorința aceea nebună ca prietenia să nu se termine niciodată, să fie mereu frumoasă și vie, doar că realitatea poate fi diferită de ceea ce credem noi și că e important să înțelegem că lucrurile se pot schimba și să învățăm lecția!
Și atunci, singura constantă în viața lor sunt ei-înșiși! Și încrederea în ei, în forțele lor, în puterea de a înțelege și de a merge mai departe! În deschiderea de a învăța din suferințe, care ne place sau nu, sunt cele din care creștem cel mai mult!
În forța de a se bucura de fiecare moment al vieții lor, de a se bucura de oamenii de jur așa cum sunt ei, fără așteptări brodate în imaginație, de a tolera fără a se simți respinși, dezamăgiți, trădați!
Singurii și primii pe care se pot baza pe drumul vieții sunt ei-înșiși!
Acesta este kit-ul meu de supraviețuire emoțională pentru ei! Care poate fi ajustat, îmbunătățit, upgradat! Eu l-am descoperit târziu, prin suferințe și dezamăgiri, prin râs și plâns deopotrivă, și mă străduiesc să îl aplic cât pot de mult! Nu-mi iese de fiecare dată! Cad, mă ridic și o iau de la capăt! Și știu sigur că ei îl vor transforma cu experiențele personale!
Las aici pentru voi o melodie pe care am primit-o în dar de la DARIA mea. Versurile sunt de ascultat.
Sursa foto: www.pixabay.com
Mi-ar plăcea să aflu părerea/experiența ta
comments