Vacanță. O săptămână. Dorință de relaxare, de zile în care să nu faci absolut nimic, doar să privești tavanul, și asta preț de câteva secunde. Când știi că vine o vacanță sau un concediu, mintea se autoprogramează pe modul relaxare, lene. Doar că în cazul Dariei, această săptămână de vacanță a însemnat și realizarea unor activități: de terminat primele două volume din ”Cireșarii”, de făcut câteva teste la matematică și de pregătit pentru olimpiade la română. După primele zile de vacanță, pe care le-a petrecut cu prietena ei cea mai bună, făcând ce i-a dorit inima, am văzut-o abătută, ușor nervoasă și panicată.
– Ce se întâmplă Daria?, o întreb într-o dimineață.
– Mamă, sunt stresată. Am multe de făcut și nu cred că mă încadrez în timp. Am și teme, am de citit, de făcut ceva teste, să mă pregătesc pentru olimpiadă. Eu când mă voi odihni? Când voi sta și eu?
Toate întrebările acestea veneau fix după vreo câteva zile în care a făcut doar ce și-a dorit, s-a trezit la ce oră a avut chef. La o primă ascultare, mi s-au părut niște tânguiri ale unui copil care vroia dor să stea. Am avut senzația că mă aflu în celebra poveste cu drobul de sare. Dar, în secunda a doua, înainte de a deschide gura și de a emite vreo inepție, am înțeles că de fapt, acele câteva zile ale ei, pe care eu le considerasem de odihnă și relaxare, pentru ea nu fuseseră simțite în acest fel. Chiar dacă a făcut ce-a dorit, subconștientul lucra și îi amintea că are de făcut și asta, și cealaltă și ailaltă, toate într-un timp bine delimitat. Iar ea este foarte parolistă (”defect” sau ”calitate” moștenite de la noi). Bine, mi-am zis, de fapt Daria se află fix într-o situație în care m-am aflat și eu de muuulte ori de-a lungul timpului: sarcini clare, cu termen limită de predare, de obicei de predat după un weekend, prin urmare, zile oarecum ratate pentru odihnă, căci mintea mea era ocupată cu aceste lucruri care îmi țipau și îmi ordonau să le rezolv. Am priceput imediat, punându-mă în locul ei, că nu are nevoie de teorii (le știe și ea destul de bine), ci că e momentul potrivit să discut cu ea despre organizarea timpului, adică o mică sesiune despre time-management 🙂 Revin din tot acest iureș de gânduri, care a durat câteva minute, și îi spun:
– Bun Daria. Hai să vedem ce anume te stresează în această situație?
– Păi, am multe mamă de făcut. Nu este timp! Mai sunt vreo 5 zile și începe școala.
– E timp suficient, adaug eu.
– Cum să fie timp suficient?! îmi țipă în ureche. Tocmai ți-am spus câte am de făcut.
– Hai să o luăm cu încetișorul, o liniștesc eu. Uite, îți vând niște ponturi din ceea ce fac eu de obicei când sunt în astfel de situații. Adu-mi o foaie de hârtie și un creion.
Destul de dezorientată, îmi aduce cele cerute, și se așază curioasă lângă mine, căci din punctul ei de vedere, nu era nimic de scris. Era doar de făcut
– Notează sarcinile pe care le ai de făcut. Trece apoi pe hârtie termenele la care ai de predat aceste lucrări.
Cred că intuia ce îi cer, dar deja era interesată. Și-a scris pe hârtie temele, ce avea de terminat până la începerea celui de-al doilea semestru, ce avea de terminat peste două săptămâni, când e olimpiada.
– Buuuun, acum numără zilele pe care le ai la dispoziție pentru fiecare cerință.
– Aaa, mamă, dar cred că e timp. Uite, de fapt, ”Cireșarii” îi am de citit până la finalul lunii februarie. Cred că ar trebui să mă apuc mai întâi de teme, cele pe care le am pentru luni și în limita timpului rămas mă pregătesc pentru celelalte.
– Da, despre asta este vorba Daria.
Și în următoarele 15 minute, și-a realizat singură o schemă, o planificare a activităților, raportându-se la termenele limită, începând cu cele care sunt mai aproape, propunându-și câte puțin pentru fiecare zi. I-am spus că pot fi situații neprevăzute (precum o vizită a cuiva drag, o ieșire prin oraș) și e bine să lase și câteva zile ”moarte”, în care să nu-și treacă nimic. A fost destul de încântată de acest joc al planificării timpului. Se făcuse clar și în mintea ei și a înțeles că toate lucrurile pe care le avea de făcut erau de bun simț și pot fi realizate în termenul cerut.
Au trecut ceva zile, în care ea și-a făcut testele, a avansat cu lectura încât a finalizat cele două volume din ”Cireșarii”, care i-au plăcut foarte mult și mă trezesc că vine lângă mine, în bucătărie și-mi spune:
– Știi, mamă, de fapt nu au fost atât de multe pe cât am crezut. Uite, acum, după ce m-am organizat, îmi dau seama că am putut să ies și cu bicicleta, m-am întâlnit și cu fetele, am făcut cam de toate. A fost mai degrabă o vacanță mixtă: în care mi-am pus în ordine lucrurile, dar m-am și relaxat.
Am zâmbit în colțul gurii și mi-am adus aminte de vorba: ”acolo unde unul vede o problemă, altul vede o oportunitate”.
Mi-ar plăcea să aflu părerea/experiența ta
comments