Daruri de Crăciun: sugestii !

Mare fierbere mare în această perioadă a anului! Se apropie Sărbătorile de Crăciun și fiecare dintre noi își dorește să bucure pe cei din jur cu un dar, un cadou, o atenție, cu un mic gest care să îi aducă mai aproape de ceilalți. Mi-e dragă tare perioada aceasta pentru că multe gânduri bune pleacă de la un om către alt om, chiar dacă aceste gânduri străbat și sute de kilometri ca să ajungă la destinatar.

Există o grămadă de opțiuni și posibilități și totuși în fiecare an mi se pare că rămân în pană de idei și mă străduiesc să găsesc daruri faine pentru cei dragi mie, care să le aducă bucurie în primul rând. De-a lungul anilor am tot fluctuat când a venit vorba despre acest subiect, cel mai probabil și în funcție de starea mea de spirit, în funcție de ceea ce consideram eu atunci că ar aduce fericire celor cărora le dăruiam.

Pe la începuturile mele în materie de oferit daruri știu că eram fixată pe darurile care să fie utile în casă: străchini, farfurii, lenjerii, prosoape, cel mai probabil din cauză că eu aș fi avut nevoie de așa ceva. Au fost vreo câțiva ani în care nu am putut ieși din această spirală. Apoi, am trecut la etapa a doua când mă gândeam că darul meu ar trebui să fie ceva de care are nevoie persoana la care mă gândeam. Ușor-ușor schimbam perspectiva din care priveam lucrurile. Intrase în scena minții mele și persoana care ar fi trebuit să primească darul. Am plecat de la a oferi lucrurile utile, apoi lucruri care le-ar face plăcere, apoi gesturi frumoase, daruri pe care ei nu și le-ar fi făcut, din diverse motive.

Pe măsură ce anii au început să se adune peste mine, am înțeles că fericirea vine din lucruri mici, din gânduri bune și gesturi cu valoare sufletească. Că îmi face mare plăcere să ofer daruri și mai puțin cadouri. Că mă gândesc la bucuria pe care o va simți cel ce va primi. Că nu mai am așa mare nevoie să primesc ceva, cât mai degrabă să dăruiesc. Că lista mea de daruri se restrânge la dorința de a avea sănătate, liniște și să fiu înconjurată de cei dragi mie. Da, știu, îmbătrânesc, mi s-a mai spus 😉

Daruri pentru oameni mari:

  • Felicitare trimisă prin poștă. În era în care mai toate gândurile noastre sunt transmise electronic, să găsești în cutia poștală (atât de rar verificată) o felicitare cu un gând bun, din partea cuiva drag, poate fi un dar. Poți alege o felicitare haioasă, sau una mai serioasă, poate fi o felicitare făcută chiar de tine, pe care să scrii câteva cuvinte, rânduri, din suflet pentru un alt suflet. Va trebui să iei în calcul și timpul de transmitere, prin urmare, ai grijă să le pui la poștă din timp, în așa fel încât să ajungă de sărbători!
  • Bilete la teatru, operă sau concertul artistului preferat! Am primit și eu un asemenea dar și m-a bucurat tare mult. Dacă știi ce piesă de teatru ar vrea să vadă, sau ce actor sau artist preferat are persoana dragă, atunci e o bună variantă de a face o bucurie.
  • O ședință de masaj! Aaaa, câtă nevoie are fiecare dintre noi de masaj. Și totuși de câte ori ne oferim un asemenea dar?! Rar spre deloc. Dar atunci când primești, parcă nu mai găsești nicio scuză în a nu te duce la masaj. Ar fi ideal să-i oferi o perioadă de câteva luni în care persoana care a primit acest dar să își poată programa ședința de masaj, în așa fel încât să ajungă la momentul potrivit programului ei. Există și varianta de masaj în cuplu. Mi-nu-nat!
  • Un răsfăț la salonul de coafură pentru prietene, soții, mame, surori, cumnate! O manichiură, pedichiură, tratament cosmetic, tuns, vopsit, coafat, orice este binevenit și am convingerea că un asemenea dar nu poate deranja pe nimeni niciodată!
  • O ședință de tras cu arma la poligon ! E inedit, conține adrenalină, se pot duce cu un amic, prieten, poate fi e o ieșire ca între băieți. Îi poate scoate din ritmul obișnuit și va fi un moment de povestit la o bere.
  • Șosete colorate! Se poartă. Și pentru ele și pentru ei! De regulă ne luăm șosete cuminți, negre sau albe, care să se potrivească în mai multe ocazii și mai puțin cele haioase, vesele, colorate. Vei vedea ce stare de spirit bună transmit!

Daruri pentru oameni mici:

Câțiva ani la rând, darurile primite de către copiii mei de la Moș Crăciun nu au fost cele dorite, așteptate de ei, din varii motive pe care nu are rost să le înșir acum. Da, se bucurau puțin, dar totuși ei își fabricaseră câteva săptămâni în șir alte scenarii, care conțineau darurile mult dorite și neprimite. De aceea, de ceva vreme încoace, pe la începutul lunii Decembrie, îi rog să scrie o scrisoare lui Moș Crăciun în care să precizeze ce daruri așteaptă de la ei. Să fie minim 3 variante. În cazul nostru scrisorile sunt scrise amândouă de către Daria, întrucât Rareș încă nu este la vârsta la care să știe să scrie. Dar el își personalizează scrisoarea prin desene.

Acum, darurile primite de la Moș Crăciun sunt cele atât de așteptate, iar bucuria lor este nemăsurată. Cum ar veni, se face nițică cercetare pe teren.

Mai presus de orice altceva, de idei, sugestii, daruri, cadouri și cum vrem să le mai numim, cel mai important cred că este faptul că cineva se gândește la noi, că își face timp să ne dăruiască o bucurie, de aceea orice ar fi darul respectiv, întotdeauna trebuie să ne gândim la gestul, la efortul care se află în spatele acestuia. Poate nu mereu știm să primim daruri, poate pentru fiecare dintre noi au existat momente în care o mică grimasă de pe chipul nostru a adus dezamăgirea în sufletul celui care a oferit, de aceea e important să vedem dincolo de gest și să înțelegem că este vorba despre A DĂRUI, adică persoana care dăruiește nu așteaptă nimic în schimb, dar bucuria celor care primesc îi poate face ziua senină.

Mă străduiesc de ceva timp să le explic și copiilor acest lucru. Că este mai puțin important ce primesc, că e minunat că cineva s-a gândit la ei, că și-a găsit timp să le facă o bucurie. E de lucru aici, căci la ei încă predomină instinctul, creierul reptilian e mai puternic în această bătălie, dar am convingerea că vor pricepe în timp.

Aa, și încă ceva. Pentru că în zilele de Crăciun și Revelion vom trimite și vom primi multe sms-uri, ar fi ideal ca acestea să fie personalizate și mai puțin cele standard, mai ales în cazul persoanelor apropiate, și să răspundem scurt sms-urilor pe care le primim, arătându-i mulțumire persoanei care a trimis. Sunt gesturi care durează câteva secunde, dar garantat aduc multă fericire.

Să avem spor în alegerea de daruri și să nu uităm să mulțumim celor care ne oferă!

 

Sursa foto: https://goo.gl/3W3Ki3

Mi-ar plăcea să aflu părerea/experiența ta

comments

Related posts

Gustul copilăriei regăsite

Final de an școlar online

Evaluarea Națională prin ochi de părinte

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți. Află mai mult