Mărturisesc că atunci când am aflat că sunt însărcinată, pentru prima dată, m-am rugat la Dumnezeu să îmi dea fetiță, pentru că eu așa mă vedeam, mamă de fată. Și în fiecare zi din primele luni de sarcină mi-am spus în gând că eu am fată, am vorbit burticii mele ca pentru o fetiță, i-am cântat și dansat adresându-mă cu ”Noi două”! Și Dumnezeu mi-a ascultat ruga și primul meu copil este fată. Născută într-o zi de 13 a lunii Mai, o zi cu noroc pentru familia noastră, căci 13 este cifra care ne-a adus cele mai bune momente din viața noastră de familie.
M-am trezit la 26 de ani cu un bebeluș, dorit, visat, închipuit în cele mai frumoase forme și gânduri, pe care îl țineam în brațe și mă întrebam dacă eu sunt cea care l-am adus pe lume sau e doar un miracol și cineva bun mi l-a dăruit. A fost un miracol (așa cum este fiecare copil de pe lumea asta) și tocmai de aceea, atunci, în maternitate, alături de tatăl ei, am decis să o numim DARIA, în ciuda celorlalte nume pe care le pregătisem minuțios în cele 9 luni de sarcină.
DARia pentru că noi am simțim atunci că Dumnezeu ne-a dat un DAR, cel mai de preț din viața noastră în doi, de tineri îndrăgostiți, cu o casă aproape goală, cu un pat, cu o lingură și o furculiță, cu două salarii de profesori și cu o inimă mare, dornici să pornim în aventura de a fi părinți, fără teama că nu avem tot ce ne trebuie. Ne aveam unul pe altul și pe ea.
Din acel moment totul în viața mea s-a resetat, am învățat în fiecare zi ceva, am primit multe lecții pe care le-am primit uneori deschis, alteori cu încăpățânare, dar de cele mai multe ori cu gândul la ea, la binele ei și la faptul că noi, părinții ei, suntem persoanele care trasează prima literă în sufletul și mintea ei dintr-un alfabet ce se va împleti în povestea vieții ei, pe care noi i-o dorim frumoasă.
13 lecții învățate ca părinte
1. Am învățat să dăruiesc! Sunt un om generos de felul meu (cel puțin așa cred eu despre mine), dar în momentul în care a venit Daria pe lume am înțeles cu adevărat sensul acestui verb. A dărui este a da fără să aștepți nimic în schimb, a-ți pune sufletul pentru celălalt, a-l pune pe el pe primul loc și apoi pe tine. I-am dăruit din mine în fiecare zi a vieții ei, i-am dat cu toată dragostea timpul meu pentru că celelalte lucruri pe care le aveam de făcut puteau suferi amânare, nu erau atât de importante ca ea. Să vă mai spun câte am primit înapoi de la ea, fără să mă fi gândit vreodată la asta?! Cred că fiecare părinte știe răspunsul la această întrebare.
2. Am învățat să am răbdare! Nu întâmplător am fost profesor. Am lucrat în învățământ tocmai pentru că îmi sunt dragi copiii și pentru că alături de ei îmi pot îmblânzi răbdarea. Știam, înainte de a veni Daria pe lume, cât e de importantă răbdarea în educația copilului. Și am reînvățat alături de ea că pentru a face primii pași un copil are nevoie de răbdare din partea părinților, că pentru a rosti primul cuvânt e nevoie să așteptăm, cu răbdare, să-l auzim, că pentru a scrie prima literă pe caiet, tot răbdarea este cea care deține frâiele. Și așa am învățat că timpul se poate scurge și altfel și că toate se rezolvă cu răbdare și în timp.
3. Am învățat să fiu corectă! Adică ce spun aia să și fac. Că nu pot alege să spun o minciună, oricât de mică ar fi ea, și să îi cer apoi să mă creadă în orice situație. Când era mai mică, așa de vreo 2 ani, am plecat spre serviciu dimineața, pe furiș, ca să nu mai plângă. Ajunsă la parterul blocului o auzeam cum striga după mine, căutându-mă cu disperare în casă. Am ajuns plângând la școală, am sunat la fiecare pauză să aflu cum este. Ea și-a revenit relativ repede, eu nu am fost bună de nimic. Am înțeles atunci că trebuie să fiu corectă, să fac ceea ce spun, fără ocolișuri, fără minciuni sau minciunele, fără să cred vreo secundă că va uita.
4. Am învățat că bolile apar mai ales vinerea seara! De câte ori mă bucuram că vine weekend-ul și îl vom petrece cu toții în liniște, observam cu stupoare în seara de vineri că Daria ba făcea febră, ba o tuse măgărească, ba o alergie. Am învățat să nu mai pun bază pe ziua de vineri și nici să nu-mi fac planuri ferme. Mi-am zis că vor trece și astea, oricât de neplăcute sunt. Și da, chiar au trecut, mai ales după ce Daria a împlinit 7 ani. Acum nu mai e cazul!
5. Am învățat să fiu mai flexibilă cu programul! – Este legat de ce-am spus la lecția anterioară. Pentru că în primii lor ani de viață apar cu ușurință tot felul de julituri, răceli, căzături, am învățat să nu mai promit că voi ajunge undeva sau că ne vom întâlni cu cineva. Am pus-o pe Daria pe primul loc și am spus prietenilor și familiei că vom face de toate, dacă Daria e bine, sănătoasă și niciun eveniment neprevăzut nu apare.
6. Am învățat perseverența! Avea 4 ani când i-am luat primul puzzle 100 de piese. Da, știu, mult prea multe pentru vârsta ei. Dar aceasta a fost o metodă pe care am folosit-o la ambii copii. Le-am luat jocuri un pic mai mari decât vârsta lor, îi urmăream, în cazul în care nu reușeau, îl puneam într-un dulap și reveneam la un joc potrivit vârstei lor. Dar în cele mai multe cazuri, a fost ok. Când a primit puzzle-ul de 100 de piese, Daria s-a așezat pe covor și a început să îl facă. Întâi marginile, aceasta era tehnica ei, apoi interiorul. Evident că se poticnea. Eu lângă ea, urmărind procesul, îi spun senină: Daria, e foarte bine cât ai făcut! Poți lua o pauză și continuăm mai târziu. Răspunsul ei a fost un categoric nu, spunându-mi că ea și-a propus să îl facă. Am asistat uimită la modul în care jocul căpăta forma, și am înțeles în acel moment că trebuie să privesc felul în care ea înțelege să facă lucrurile, să o susțin în tăcere. Am învățat că perseverența este cea care face diferența între cei care reușesc și cei care doar își doresc!
7. Am învățat că un copil își iubește tatăl la fel de mult ca și mama! Sunt o persoană cu simț al umorului, fac glume cu ai mei, unele sunt bune, alte nereușite. Mai am obiceiul să arunc câte o poantă și mă leg de tatăl lor, în calitatea lui de părinte. La prima mea glumă pe acest subiect, Daria mi-a tăiat-o scurt, direct: Mamă, este tatăl meu! Este la fel ca tine! Vorba cântecului: ”Mi-a fost și frig și cald deodată”. Am înțeles că am fost nedreaptă, am înțeles că pentru un copil tatăl este ca și mama, am înțeles că a avut dreptate.
8. Am învățat să ascult în tăcere! Are multe de spus, în fiecare zi. Avem seara momentul în care ne descărcăm sufletele, în care o ascult. În primă etapă, tendința firească era să intervin imediat, să dau replica, să mă pierd în discursuri părintești, lungi și fără rost. Și pentru că mi-a cerut insistent să o ascult, am învățat să tac, să AUD, să ASCULT. În acest mod, am primit un dar neprețuit – o relație deschisă, posibilitatea de a afla cum gândește, ce face ea, generația ei, să mă pun în locul ei și să-i fiu acolo, fără să judec și fără să mai fac discursuri sforăitoare, lipsite de fond.
9. Am învățat să accept! Am și eu metehnele mele, deh sunt om! Uneori mai fac remarci discriminatorii, rasiste și dintr-astea urâcioase. Daria îmi dă peste nas: Mamă, sunt și ei oameni! E urât ce spui! Dacă cineva ar spune așa despre noi, cum ar fi?! Acestea sunt replicile ei, ale unui suflet curat care acceptă pe deplin oamenii, indiferent de unde provin, ce fac, cum gândesc. Am învățat, învăț să accept!
10. Am învățat să mă arăt! Ca în viața fiecăruia, apar și momente grele, când sunt cu moralul la pământ, când sunt stresată, obosită, dezamăgită, fără busolă. Am învățat să mă arăt ei, să-i spun ce mă frământă. Și a fost o alegere bună, căci o văd cum face tot ce-i stă în putință să mă ajute: Mamă, trebuie să găsim soluții! Suntem o echipă, nu asta ne spuneți voi mereu?! Ba da, asta le spunem mereu și tare e bine să aud vorbele acestea atunci când sufletul mi-e greu, să o văd că îmi este alături. Am învățat să îi spun cum mă simt fără a intra în detalii, dar atât cât să înțeleagă care sunt motivele care stau la baza stării mele proaste.
11. Am învățat să mă bucur! De fiecare zi din viața mea de părinte, de o zi frumoasă în care ies cu ei prin parc, de un pix nou cumpărat de Daria, pix ce scrie subțire, de o compunere scrisă pentru mine, de un cântec nou, de lucruri simple, firești, care aduc fericirea aceea ce îți învăluie sufletul în bine.
12. Am învățat să nu mă las pradă instinctelor! Sunt momente în care copiii reușesc să te scoată din minți. Îți vine atunci să le faci de toate. Mi se derulează în minte tot felul de scenarii, fix ca în celebrul serial Ally McBeal. Am avut izbucniri și văzându-i reacția uimită, am învățat să număr în gând, să respir de câteva ori să-mi oxigenez creierul și apoi să vorbesc, să îmi exprim emoțiile, să-i spun că mă deranjează asta sau asta. Am învățat să nu las instinctele să mă domine! Am învățat să le domin eu!
13. Am învățat să iubesc enorm! Am învățat de când sunt mamă că iubirea pentru copiii mei este cea mai înălțătoare și totodată cea care mă duce înspre paranoia. N-am știut niciodată cât de mult pot să iubesc, că există atâta intensitate a sentimentelor pentru sufletele care vin pe lume dintr-o mare dragoste și dorință de a-i avea. Când o văd pe scenă cântând, mă trece un tumult de sentimente: de iubire, de dragoste, de bucurie, râd, plâng pentru că îmi amintesc atunci tot filmul vieții ei și când o văd cum este mi se pare că a ieșit bine, că parcă e suficient doar faptul că sunt alături de ea, că deja și-a croit un drum pe care merge destul de hotărât. Apoi mă cuprinde frica de a nu i se întâmpla ceva rău, de a nu suferi, de a nu se lovi de probleme grave. Și uite așa IUBIREA aceasta pentru ea mă duce până la CER și înapoi. Dar n-aș da-o pe nimic! Datorită ei și fratelui ei, sufletul meu este plin! Nu-mi doresc nimic în plus față de ceea ce sunt și am acum, decât sănătate să-i privesc cum se înalță!
Copilul meu drag, născut în ziua norocoasă pentru familia noatră, îți spun LA MULȚI ANI! și îți doresc să fii sănătoasă și viața să îți zâmbească! Așa cum ești acum, ai tot ce îți trebuie pentru a fi fericită! Mulțumesc pentru că ne-ai ales pe noi să-ți fim părinți. Fericire mai mare nu există!
LA MULȚI ANI, DARaria!
Mi-ar plăcea să aflu părerea/experiența ta
comments