Înainte de a-i avea pe ei doi, mă plictiseau de moarte cei care vorbeau doar despre copii. Nu știam cum să fac să mă strecor elegant în afara cercului de vorbitori, în așa fel încât să nu-i jignesc, dar de așa manieră încât să pot respira și eu alt aer decât cel de părințeală. Mă întrebam mereu dacă oamenii ăștia mai știu să facă și altceva? Dacă ei mai trăiesc în afara copiilor? Dacă mai au viață proprie?
Daaar, știi cum e, ajungi să înțelegi ce se întâmplă în jur doar când ești și tu în situația respectivă. Și pentru că prea eram vehementă în tinerețe, mi-a venit și mie rândul să mă înscriu cu succes în cercul celor care vorbesc doar despre copii (da, știu, sunt persoane care se strecoară cu delicatețe așa cum făceam și eu odinioară, și sincer îi pot înțelege). Ce e paradoxal este că toți oamenii aceștia care vorbesc continuu despre copiii lor, despre ce mănâncă, cât și cum dorm, cât de minunați și extraordinari sunt cei mici, fac atât de multe alte lucruri pe lângă. Doar că tot ceea ce realizează în afara sferei copiilor parcă pălește pe lângă bucuriile aduse de minunile astea mici. Veți înțelege și voi la rândul vostru!
Așa încât, atunci când m-a întrebat draga mea prietenă Florina Badea ce fac eu pentru mine și doar pentru mine, timp de câteva secunde m-am blocat. Am răscolit febril prin ungherele minții să aflu ce fac eu pentru mine și doar pentru mine. Părea că răspunsul se lăsa mult așteptat și dintr-odată mi-am amintit că sunt câteva lucruri de suflet pe care mi le-am propus pentru mine și doar pentru mine.
Pentru mine și doar pentru mine, ca persoană, ca femeie sunt câteva lucruri pe care le fac:
- mă trezesc în fiecare dimineață mai devreme decât toți ceilalți ai mei pentru a-mi aduna gândurile și pentru a mi le așterne pe o agendă. Gânduri de toate felurile, bune, mai puțin bune, pe care vreau să le știu doar. Și-mi face tare bine acest obicei, căci am reușit astfel ”să fur” vreo 20 de minute doar pentru mine;
- cât e Rareș la antrenament, nu mai stau cocoțată pe băncile din tribune, ci îmi iau echipamentul cu mine și fac și eu câte ture de stadion mă țin capul și corpul. Nici nu m-am gândit cât de bine îmi poate face treaba asta. Nu e pentru slăbit, e doar pentru faptul că în timpul acelor ture privesc cerul, îmi golesc mintea și mă bucur de bucuria copilului meu care aleargă și el lângă mine;
- și nu în ultimul rând am creat, am pus bazele și am demarat un nou proiect de suflet, un Curs de Dezvoltare Personală, unde am prilejul, în calitate de trainer, să mă întâlnesc sâmbătă de sâmbâtă cu adolescenți, să îi învăț și să învăț de la ei.
Florina m-a provocat cu întrebarea ei, dar mai mult de atât m-a captat cu noul ei proiect Mama Time Out, în cadrul căruia face lucruri minunate.
Ce ne propune?
O dată pe lună, să ne întâlnim într-un cadrul relaxat, cele care ne dorim să facem ceva doar pentru noi. A pregătit întâlniri pe tematici interesante, cu invitați frumoși și buni pe domeniul în care activează, în așa fel încât să auzim informații utile, să plecăm cu obiective clare și cu rezoluții.
Joia aceasta, pe 12 octombrie 2017, de la ora 18.30, va avea loc prima întâlnire din cadrul acestui proiect.
Invitata ei este dna doctor Ruxandra Constantina, naturopat. Întâlnirea va avea loc la Medica RD, adresa: Intrarea Costache Negri, nr. 6, Piața Operei, Cotroceni.
Eu zic că merită din plin un timp doar pentru noi, în care să nu mai discutăm doar despre copii, în așa fel încât în cercul nostru să rămână și cei care nu sunt încă părinți 😉
Și apropo, voi, voi ce faceți doar pentru voi?
Sursa foto: www.pixabay.com