Luna fără TV

Ideea de a scoate televizorul din peisajul familiei mele dospeste de ceva timp în mintea mea. Nu a fost contextul potrivit până acum (sau mai degrabă eram prea comodă), dar pentru că recent am citit câteva articole despre efectele privitului la televizor, m-am decis să trec la treaba (îţi recomand să citeşti ”Efectele televiziunii asupra minţii umane”, Virgiliu Gheorghe, carte pe care o poţi achiziţiona la preţul de 17 Ron) şi să prezint membrilor familiei acest gând. Decizia mea a venit şi pe fondul faptului că cel mic, un copil energic, vioi, care te stoarce de energie, ajunsese de vreo lună să fie hipnotizat de Disney Junior – se trezea cu gândul de a da pe acest post, se uita nu se uita, televizorul trebuia să fie deschis, totul se făcea la televizor, mai puţin orele de stat afară şi cele de somn. Ok, recunosc, la început îmi convenise situaţia, în sfârşit puteam să îmi fac lucrurile în voie, nu mai auzeam certuri pe fundal între fraţi, nu mai eram obligată să născocesc diverse activităţi, copilul meu stătea liniştit la televizor. A fost convenabil o săptămână, dar după aceea… Era timpul să acţionez.

Planul

Am făcut un consiliu de familie, noi cam aşa obişnuim, în care am prezentat celor doi membri votanţi (Tatăl şi Daria) propunerea mea şi le-am dat termen de gândire două zile. Membrul declanşator al deciziei nu face parte încă din consiliu. Negocierile nu au fost lungi, întrucât Daria obişnuieşte să îşi petreacă timpul altfel decât în faţa televizorului şi în momentul în care i-am oferit câteva argumente (copiii care se uită cel mai mult la televizor vorbesc cel mai prost, întâmpină cele mai mari probleme în comunicare; privitul în exces la televizor duce la slăbirea capacităţii de a asculta şi de a urmări un material prezentat oral, la tendinţa de a comunica prin gesturi odată cu cuvintele sau în locul acestora, la scăderea cunoştinţelor de vocabular şi folosirea în exces a ticurilor verbale – argumente luate din cartea mai sus-amintită, care reprezintă de fapt rezultatele unor cercetări) a fost imediat de acord. Aşadar, s-a votat şi l-am scos din priză, spunându-i celui mic că sunt ceva defecţiuni la cablu şi că urmează să vină nişte băieţi să îl repare.

Reacţii

Mă pregătisem să înfrunt o adevărată tiradă din partea celui mic – dă drumul la desene, de ce nu sunt desene? Nimic din toate astea, însă. A întrebat, i-am răspuns că trebuie să vină băieții să-l repare, și-a luat o mașină și a început ”o cursă nebună”. Wooow, atât de ușor? Nicio isterie, nu țipete? Am fost ușor debusolată, puțin furioasă pe reacțiile lui (sau mai degrabă pe mine că nu mă gândisem să fac asta mai din timp). Copilul și-a redescoperit jucăriile, a cerut jocuri, ne-am apucat de pictat și de colorat, am ascultat muzică și am dansat, s-a jucat cu sora lui și ea cu el, și-a amintit de cărți, și dintr-odată universul lui era altul, mult mai atrăgător, decât cel creat de televizor. Cea mare a început să lucreze mai multe și diverse modele Origami, citește, își împărtășește gândurile ce o frământă. Cei doi copii și-au mutat rapid zona de interes în altă parte, fără a fi în niciun fel atinși de măsura luată. Petrec timpul cu mine în bucătărie, participând la pregătirea meselor (curăță cartofi, taie roșii, scot farfuriile, tacâmurile, pun esențe în prăjitură – da, se face multă murdărie, dar suntem mult mai câștigați cu toții – ei înțeleg că pentru a mânca trebuie să și faci ceva înainte, eu am ajutoare și voie bună). Capul familiei (adică Tatăl celor doi) a declarat ”s-a făcut liniște la mansardă”. Petrece ”timp de calitate” cu cei mici, se bucură de ei, și ei de el, fac tot felul de lucruri împreună, citește cărți și aproape o dată la două zile spune: ”Trebuia să fi făcut asta mai demult!”

Concluzii

  • Există viață și fără televizor (și e mult mai caldă, apropiată, frumoasă)
  • Părinții trebuie să se implice mai mult în activitățile copiilor (cei mici nu mai stau lipiți de televizor, așadar, au nevoie de tot felul de lucruri de care să se ocupe. Aici intervii tu, care la rândul tău, nu trebuie să mai stai la televizor, ci să născocești jocuri, discuții, situații, sau să îi creezi spațiul propice pentru a se desfășura. Da, e muncă, dar rezultatele merită.)
  • Se creează atmosfera de familie (se poate comunica, nu mai e nimeni care să bârâie pe fundal, poți auzi cu claritate părerile celuilalt, nu te mai întrerupe nimic în timpul conversației începute, ești ochi și urechi la partenerul tău de dialog, cel mic se simte realmente valorizat, ca să nu mai vorbim că și tu în relația cu soțul/soția ta)
  • Mintea copiilor e mai activă (nu mai sunt în stare de adormire, încep să creeze, imaginează, născocesc, fac năzbâtii, dar descoperă)
  • Apar mai multe momente împreună (vizionăm filme de desene animate împreună, pe care apoi le discutăm, jucăm jocuri, ne plimbăm, ne descoperim, ascultăm și înțelegem)
  • Suntem în continuare informați cu ceea ce se întâmplă în jurul nostru, în țară, ascultăm la radio știrile, citim presa de pe internet, dar am înțeles că nu acestea trebuie să constituie partea dominantă a zilelor noastre

La finalul lunii facem evaluarea ”perioadei fără televizor” și decidem cum continuăm. Rareș a decretat la o săptămână de la decuplare: ”Spune-le lucrătorilor să nu mai repare televizorul!”. Rămâne să auzim părerea Dariei. Oricum ar fi, în tot acest interval mi-a sunat necontenit în minte o postare de pe Facebook: ”Aseară mi-a picat net-ul. A trebuit să stau cu ai mei. Mi s-au părut oameni de treabă. Cred că le voi da Like” :)))

Aaa, și încă ceva: noi nu obișnuiam să ne uităm excesiv la televizor…

Share

Mi-ar plăcea să aflu părerea/experiența ta

comments