Laboratorul de experimente

Pe timpul vacanței dintre semestre, casa noastră s-a transformat într-un mic laborator de experimente. În rolul principal a fost Daria, profesor coordonator, asistată îndeaproape de Rareș, vajnic ajutor. Am făcut și eu parte din distribuție, ca finanțator, investitor sau susținător al proiectelor lor, punându-le la dispoziție materia primă, sau achiziționând-o la nevoie. Aveau în plan vreo două experimente, pe care le văzuseră în tutoriale pe net. Într-un asemenea tutorial le arăta cum să fabrice o materie vâscoasă, în care să adauge diverse lucruri mici, din care puteau să facă baloane. Iar un altul, le arăta cum să obțină un lichid de culoare mov din alte două lichide, dar nu prin amestecare directă, ci după o noapte de fuzionare.

Buuun, după ce mi-au adus la cunoștință ideile lor și mi-au cerut formal acordul, am purces la treabă. Am făcut o listă de materiale ce trebuiau achiziționate (nu sunt scumpe – amidon, pipete, coloranți alimentari) și am pregătit terenul alături de ei. Le-am pus la dispoziție bucătăria, pe post de laborator.

Prima încercare: a pus Daria pe foc amidon diluat, apoi l-a amestecat încet. Produsul rezultat arăta, scuză-mi exprimarea, fix ca niște muci. A luat materia și a răsturnat-o într-un bol, cu precizia unui masterchef, bol pe care l-a zvârlit, mai apoi, în frigider. În tot acest interval, Rareș îmi explica mie ce-o să iasă din experimentul lor, și ce frumos va fi, că vor adăuga și niște picături de esență de liliac, pentru a mirosi frumos, și ceva colorant alimentar ca să arate bine, și câte și mai câte, în așa fel încât eu să-mi mențin poziția de aliat în demersul lor, interesul, dar mai ales să nu le închid laboratorul, sau și mai rău să nu-i evacuez silit de acolo. Produsul trebuia lăsat la frigider preț de câteva ore, după care putea fi utilizat. Perfect! Am ieșit în parc cu bicicleta cu gândul la ce minunăție vom găsi la întoarcere, numai bună să le servească la joacă. Am ajuns acasă, am urcat scările în grabă, am deschis ușa, și au țâșnit amândoi la frigider. Daaaaar… surpriză… nu era nimic din ce se așteptaseră. O chestie vâscoasă, ușor scârboasă din punctul meu de vedere, care nu putea fi manevrată în nici un fel, ci doar să te ștergi pe mâini cât mai repede de ea. Dezamăgirea lor era evidentă. S-a lăsat liniștea.

O aud pe Daria: Mamă, nu cred că am respectat proporțiile corect! N-ar fi trebuit să țin atât de mult pe foc!

– Da, Daria, îi răspunse Rareș. Hai să mai facem o dată! El, în general, nu prea știe cu ce se mănâncă experimentul, dar e trup si suflet pentru sora lui și mai ales are inițiativa lucrurilor.

La auzul propunerii, mă bușește râsul la gândul că vor mai fi apretate câteva prosoape de bucătărie, căci chestia care ieșise în urma experimentului semăna foarte bine cu apretul pe care îl făcea mama și se comporta ca atare.

A doua zi o luăm de la capăt. Același entuziasm, mai bine pregătiți, siguri că de data aceasta le va ieși. Și-au înșirat pe masă toate lucrurile necesare și au dat drumul la treabă. Cât timp Daria făcea amestecul, Rareș urcat pe scaun, asista atent etapa, dându-i instrucțiuni prețioase: Daria, amestecă mai ușor! Nu ține prea mult pe foc! Ajungem din nou la etapa în care substanța devine vâscoasă, se lasă la răcit, și ieșim afară. La revenire… surpriză, un pic mai bine decât ieri, dar nu așa cum se așteptau ei.

Ușor dezamăgiți, se felicită între ei pentru munca depusă, eu în încurajez și le subliniez faptul că e important că au încercat și trec la următorul experiment. Cum să fabrici o nouă culoare utilizând alte două culori. De data aceasta a fost vorba despre apă, muuuultă apă, pe masă, pe jos, pe haine, pe șosete. De coloranți, de pipete, de picături, de așteptare. Daria a preparat un lichid roșu din apă și câteva picături de colorant roșu, adăugate cu pipeta. Rareș a optat pentru albastru. Au adăugat un pahar gol de plastic transparent între cele două pline și au pus șervețele care coborau din fiecare pahar colorat, în așa fel încât capetele acestora să ajungă la fundul paharului gol. Scopul? Sa fabrice un lichid mov.

Sincer?! Nu le-am dat șanse, dar conștiincioasă și destul de intrigată, am lăsat paharele peste noapte în bucătărie. Până am adormit, recunosc că m-am dus de mai multe ori să văd ce se întâmplă, cu ei doi după mine, ca două umbre. Amândoi mă convingeau că va ieși lichidul mov. Cert este că șervețelele dădeau semne că ar absorbi din paharele pline. În fine, mi-am zis, nu mă costă nimic, dar dacă au dreptate?! De data asta, eu am fost cea curioasă. Dimineață, fiind prima care m-am trezit, m-am dus fix în bucătărie, undeeeee… da, paharul din mijloc avea lichid mov. Doaaamne, mi-am zis, copiii ăștia au dreptate! Am sărbătorit cu ei reușita experimentului și am lăsat paharele vreo câteva zile să troneze pe masă în bucătărie.

Ei au în cap tot soiul de experimente, de toate tipurile. Daria inițiază, Rareș o secondează ferm, preluând situația ca și cum el a fost cel care a venit cu ideea. Îi las să experimenteze. Le iau toate cele necesare. Uneori mă mai supăr că iese mizerie. Le spun din start că trebuie să-și curețe laboratorul după ce termină treaba. O fac, fără să crâcnească, dar evident că mai e nevoie să intervin eu câte puțin după. Dar îmi zic mereu că e o bună metodă de învățare – experimentul. Sunt liberi să încerce, să eșueze, să izbândească și toate pe costuri mici dar cu rezultate foarte mari. Curiozitatea și interesul le sunt maxime și mai ales puse la treabă. Se instalează încrederea că sunt capabili să creeze. Sau apare eșecul, care le dă de gândit și o ocazie bună pentru mine să-i văd cum reacționează în astfel de situații – se lamentează, se victimizează, sau se ridică și încearcă din nou?! Aceste experimente sunt pentru ei reale lecții de viață. Bucuria din ochii lor când au găsit paharul cu lichid mov a doua zi, semn că reușiseră, a meritat fiecare pată de apă ștearsă.

Au făcut de-a lungul timpului, iar eu împreună cu ei, mărțișoare croșetate, brățări ale prieteniei, șervețele umede parfumate, săpun natural, măști, marionete și multe altele. Unele mai reușite, altele meritau îmbunătățiri, dar fericirea de a învăța făcând e mai presus de orice curățenie de după. Iar libertatea de a face ce le trece prin cap le dă putere și încredere în ei înșiși. Prin urmare, bucătăria noastră se va transforma în laborator ori de câte ori își vor dori. Și știi ce?! Îmi place și mie 🙂

Share

Mi-ar plăcea să aflu părerea/experiența ta

comments