Iubirea de mamă – multiplicată sau divizată?!

Pentru că provin dintr-o familie cu mulți copii (6 frați), nu am conceput ideea de a avea un singur copil. Așadar, visul meu s-a împlinit și sunt în plină aventură, alături de cei doi copii și un soț. Partea aceasta cu visul sună frumos, desprinsă din cărți cu povești, dar știi și tu cum e – minunea ține 3 zile și dintr-o dată m-am trezit că Vrăjitoarea cea Rea aruncă înaintea mea tot felul de perii care se transformau imediat în păduri greu de traversat, săgeți otrăvite pe care trebuia să le parez cu multă dibăcie și multe alte obstacole pe care era musai să traversez, căci tocmai aceasta este frumusețea în a fi părinte. Pentru că diferența dintre cei doi copii este de aproximativ șapte ani, m-am trezit luată la întrebări, supusă unui adevărat interogatoriu și/sau purgatoriu de copilul cel mare: de ce acord atât de multă atenție celui mic?, e musai să stau atâta timp cu el și pentru el?, mă mai iubești?, de ce țipă așa de tare?. Ehehei, acu-i acu! Am urcat în Montagne Russe și trebuie să mă țin bine, altfel risc să mă accidentez…

Cum să explici și mai ales cum să te faci înțeleasă că nimic din sentimentele tale pentru primul copil nu s-a schimbat? Ce cuvinte să alegi ca să ajungi la inima celui mare și să capete convingerea că iubirea pentru el este aceeași, poate mai intensă? Ce să faci mai întâi și ce să lași pentru mai târziu?

O mămică, colegă de salon la Spitalul de Pediatrie pe vremea când aveam doar fetița, a spus atunci o frază care m-a marcat, dar pe care am înțeles-o mult mai târziu: Când ai doi copii, inima ta de mamă nu se divide, ci se multiplică. Cât adevăr!

Începând cu prima clipă a devenirii noastre ca mamă de doi sau mai mulți copii, totul se multiplică: iubirea, sentimentele, afecțiunea, timpul, grijile, temerile, fricile, gândurile, planurile, acțiunile, tot universul tău, căci de tine depind mai multe suflete.

Dar cum transpui asta în cuvinte și fapte pentru două făpturi ce par să nu înțeleagă prea multe din toate aceste trăiri?

Prima etapă – vorbele

În prima etapă am discutat mult cu copilul cel mare, plecând de la ideea că am un partener de dialog, explicându-i faptul că ne-am dorit mult să fie doi, să fim o familie mai mare, să ne bucurăm de momentele frumoase, să ne sprijim la greu și multe alte asemenea vorbe, dar care, spre disperarea mea nu aveau niciun efect. Eu vorbeam, eu auzeam, căci situația era aceeași – o supraveghere constantă a tuturor gesturilor și vorbelor mele, o cântărire la precizie de gram a privirilor aruncate ei și celui mic și finalul necruțător – Pe mine nu mă mai iubești…..

A doua etapă – faptele

Am implicat-o în toate acțiunile mele. I-am dat sarcini, responsabilități, autonomie pe acolo unde se putea, având întotdeauna în minte să evidențiez părțile bune și am instituit momentele noastre în care eram doar noi două. Vorbind cu o prietenă bună, psiholog de profesie, mi-a dat ideea să o înscriu la un sport, în așa fel încât să aibă timpul ei separat de noi și bebe, un loc în care să socializeze cu copii de vârsta ei, căci, nu-i așa O minte ocupată nu intră în depresie. În tot acest interval cel mic începuse să se facă mai mare, să ajungem la etapa în care să ne înțelegem cu el, și parcă și interesul surorii lui față de el a crescut J Reușeam ușor ușor să la o parte câte un obstacol spre cimentarea liniștii noastre.

 A treia etapă – asimilarea

Da, da, sună pompos, dar asta s-a produs. L-a ”asimilat” pe cel mic (am citat din vorbele copilului mai mare). După luni de zbucium zilnic, de frământări, de vorbe, discuții, acțiuni, am reușit cu toții să instituim normalitatea familiei noastre. Ne-am acceptat între noi și mai ales cei doi copii s-au acceptat între ei. E clar că acceptarea a fost mai grea pentru primul copil, dar nu e imposibilă. Să nu își imagineze nimeni că acum merge totul strună, o nu, ar fi ciudat, însă fiecare dintre ei a înțeles locul lui în inima mea de mamă. Și da, aventura continuă zilnic… Încă sunt în Montagne Russe J

Sunt convinsă că fiecare mamă de doi sau mai mulți copii a trecut prin toate aceste etape sau prin altele. Sigur și tu mamico, ai trecut prin momentele tale, unice, și mi-ar face mare plăcere să le împărtășești aici cu mine și cu ceilalți care citesc. Îți mulțumesc pentru încredere și sinceritate.

Share

Mi-ar plăcea să aflu părerea/experiența ta

comments