Fram, ursul polar prinde viață

Când vine vorba despre cărți, lectură, proiecte 100% românești sunt cucerită definitiv și voi susține cum pot mai bine. De aceea, îți voi oferi câteva informații despre un proiect cu mult suflet pentru copii.

Îl mai știi pe Fram, ursul polar? Ursul pufos și prietenos alături de care am visat seri la rând că plecăm în aventură în Nordul îndepărtat? Mai ții minte cum continuam aventurile lui în somn, după ce părinții ne stingeau lumina îngrijorați de ora târzie la care ne găseau cu minunata carte de aventuri în brațe?

Ei bine, astăzi Fram are ocazia să prindă viață, într-o colecție lucrată de o echipă de oameni grozavi din Cluj, părinți ca și noi și preocupați de visele frumoase ale copiilor lor. Ei și-au imaginat o întreagă lume a lui Fram, au luat cartea copilăriei noastre și au adaptat-o pentru copiii de astăzi, cu o grafică mult superioară anilor copilăriei noastre și cu texte accesibile. Au investit timp și energie în acest proiect, pe care vor să îl aducă la viață în lunile ce urmează, cu primele 3 cărți din cele 10 câte vor fi în total. 

Ce putem face?

Fram are nevoie de ajutorul nostru. In acest moment, echipa proiectului are conceptul personajelor, ilustrațiile, textele și cărțile interactive in format digital, dar le lipsește sprijinul pentru a face posibilă tipărirea primelor 3 cărți ilustrate, cu pagini interioare lucioase și coperte cartonate. Il putem susține pe Fram prin platforma de crowdfunding Creștem idei, unde el are o pagina dedicata. Gasiți acolo toate informațiile despre proiect, despre cum puteți contribui și cum anume veți fi răsplătiți pentru implicarea voastră.

 Vești bune

Un fan al ursului Fram a sustinut generos proiectul de crowdfunding și datorită lui, toți părinții care vor contribui la proiect au acum garantate pachetele cu Fram pentru livrare pe 19 decembrie – așadar ele pot fi un cadou grozav pentru copiii voștri. Mai mult decât atât, contribuția fanului lui Fram va face posibilă o componenta sociala a proiectului: 200-300 de colete vor fi trimise gratuit la case de plasament, gradinițe și biblioteci.

Fram, ursul polar, este și pe Facebook. Îl găsiți pe  aici.

Noi abia așteptăm să ne îmbogățim biblioteca cu Fram, ursul polar în straie noi. Să citim cărțile, să ne bucurăm de imaginile inspirate, să discutăm pe marginea poveștii și de ce nu să oferim sub formă de daruri aceste cărți și prietenilor noștri.

Mi-ar plăcea să aflu părerea/experiența ta

comments