Fată versus băiat?!

Pe vremea când eram profesor, aveam tendința, fără a o conștientiza, să dau mai multă încredere fetelor, elevelor mele. Credeam pe atunci că ele pot face mai multe, că înțeleg cu mai multă ușurință cerințele mele și ale disciplinei pe care o predam, că sunt mai conștiincioase.

Evident că atitudinea față de băieți, elevii mei, era civilizată și de bun simț și am avut parte de băieți care veneau cu drag la oră, erau receptivi și participau activ la discuții, dezbateri, proiecte și ce mai era de făcut. Cu toate acestea, îmi mai scăpa uneori o vorbă de genul ”fetele sunt mai bune” și îmi dau seama acum cât de nefiresc era să emit o asemenea opinie.

N-aveam idee, la acea vreme, cât de dureroasă poate fi o vorbă, mai ales din calitatea mea de profesor sau dirigintă în relația cu elevii mei, pentru care reprezentam un om important. La acea vreme abia auzisem de empatie.

Acum câteva săptămâni îmi spune Daria, pe un ton supărat, că urmează să se facă mutări în bănci. Bun, nimic nefiresc până aici, dar de unde supărarea ei?!

– Păi, mă mută doamna dirigintă cu un băiat!, spus așa pe un ton de parcă mutarea se făcea cu vreo vietate nemaiîntâlnită și nemaiauzită până atunci, cu mâhnire în glas de parcă tot universul ei se destrăma, se recompunea într-o nouă formă, mult mai urâtă, neatrăgătoare decât ceea ce fusese înainte, în ceva greu de imaginat, de controlat, de anticipat.

Ascultând-o, m-au năpădit o grămadă de întrebări, de gânduri, de sentimente: așa vor spune și colegele lui Rareș când vor afla că vor fi mutate în bancă alături de el?! Dar copilul meu e un suflet bun, are simțul umorului, sigur ar fi o companie plăcută pentru orice colegă de-a lui, pe deasupra e și frumos.

Fată și băiat sau fată versus băiat

De ce fug fetițele de băieți?! Mai târziu nu vor ști cum să fie mai des în compania lor. De ce toată această reticență, cine și când le-a spus lor că băieții nu pot fi buni colegi?! Și de ce trebuie să fie această opoziție între ei? De ce punem problema fată versus băiat și nu fată și băiat, împreună. Mă aud spunându-i cu voce tare:

– Daria, în locul acelui băiat ar putea fi fratele tău! Cum crezi că s-ar simți el dacă ar afla că fetița ce urmează să-i fie colegă de bancă nu dorește acest lucru?

– El este fratele meu. Pe el îl cunosc.

– În regulă. Decizia de fi mutați în bănci nu e discutabilă, prin urmare îți propun ca în următoarele două săptămâni să ai mintea deschisă și să descoperi noul coleg de bancă. S-ar putea să fie un tip foarte ok, cu care să ai multe în comun și să vă înțelegeți ca doi buni colegi, amici, prieteni.

Și ne-am oprit, pentru moment, aici. Era teama de nou, de cunoaștere, de ideea că va sta alături de un băiat, iar la vârsta lor lucrurile stau cam așa: fetele cu fetele și băieții cu băieții. Nu se pot amesteca grupele, nu se cade, nu așa zice turma. Fetele sunt mai cuminți, nu-i așa? Tocmai vă spusesem că eu, om în toată firea, gândeam relativ la fel. Cum să vină un băiat și să strice toată liniștea, tot calmul, tot binele construit cu atâta trudă?! Și totuși, dacă noul e mai bun decât vechiul?!

Și pentru că acum am acasă câte un reprezentant din ambele părți, am cu totul altă perspectivă asupra situațiilor:

  • sunt atentă să nu fac deosebiri, să nu emit opinii de tipul: ”fetele sunt mai liniștite, băieții sunt mai agitați”. De-a lungul timpului am scos și eu pe gură această ”axiomă” și acum tare îmi pare rău. Le spun că fiecare este în felul său, cu modul său de a se comporta, de a acționa, de a înțelege, de a se exprima, de a simți, de a se manifesta și că fiecare om trebuie luat așa cum este el. Ce trebuie să facă ei, este să își traseze foarte clar limitele lor. Și să fie empatici! Despre empatie am mai scris și poți citi aici.
  • să aibă mintea și inima deschise la nou. Of, aici și eu mai am de învățat, dar văd cât e de bine să ai o asemenea atitudine, mentalitate. Și învăț și eu odată cu ei. Să nu mai judecăm pe ceilalți. Nici înainte de a-i cunoaște, nici după. Să dăm o șansă fiecăruia! Dacă sesizăm că nu avem puncte comune, ne vedem de drum, fiecare pe cărarea lui, dar nu înainte de a ne da o șansă.
  • îi încurajez să aibă prieteni și din ”tabăra” opusă. Treaba asta nu e chiar atât de simplă pe cât pare, cel puțin nu la vârsta lor, pentru că acum, dacă o fetița petrece mai mult timp cu un băiat, poate fi acuzată de prietenele ei că îl place… Ei, aici e de muncă. Stai și explică-i, mai ales Dariei, că nu contează opinia celor din  jur, atâta vreme cât tu te simți bine în compania cuiva. Nu trebuie să dăm socoteală altora despre sentimentele noastre, despre alegerile pe care le facem.
  • în parc e mult mai distractiv să fii în gașcă extinsă – fete cu băieți. Există avantajul de a apărea mai multe idei, diversificate și timpul trece mult mai plăcut în acest fel.
  • le spun că și eu am prieteni băieți. Că este firesc, că îmi place de ei, că mă înțeleg bine cu ei, că îi respect și mai ales că tata nu se supără pe mine pentru asta 😉

Revenind la istorioara cu mutatul în bănci, realitatea a demonstrat, încă o dată, că situațiile noi pot fi și plăcute 🙂

Teama de nou este, de cele mai multe ori, foarte puternică și ne determină să avem reacții neplăcute. E important să le vorbim copiilor despre asta și să-i încurajăm să fie deschiși. E posibil să fie bine! E posibil să nu fie, și atunci să o ia ca pe o lecție!

 

Share

Mi-ar plăcea să aflu părerea/experiența ta

comments