E ziua ta în fiecare zi, copile!

În general când se face prea multă vâlvă în jurul unei zile, a unui eveniment, am tendința de a mă retrage pentru că dintr-odată mă simt sufocată de atâta agitație, animozitate, emfază. Din acest motiv zile precum, 14 februarie, când trebuie să-i arăți partenerului cât de mult îl iubești, 8 martie, când trebuie să ne manifestăm dragostea și aprecierea față de femeie, 1 iunie, când trebuie să ne iubim copiii și să-i animăm cât mai mult, recunosc că mă fac să mă retrag în carapacea mea, să aștept să treacă nebunia și să revin la liniștea-mi.

Am ales ca astăzi de 1 iunie să petrec timpul cu ei, așa cum am făcut și ieri, și alaltăieri și acum un an și cum fac mereu de când există ei în viața mea, să mă bucur de și împreună cu ei și să aleagă să facă ceea ce simt.

Am câteva dorințe, urări pentru copiii mei pe care le am în fiecare zi de când sunt în viața mea:

  • Să fii sănătos! Orice lucrușor din lumea asta, mic sau mare, poate fi realizat atâta timp cât tu ești bine fizic, psihic, emoțional.
  • Să fii iubit! Să ai parte de oameni care să te aprecieze pentru sufletul tău, pentru cine ești tu, care să te valorizeze, care să nu te judece.
  • Să îți urmezi visele! Să faci liniște în tine, să auzi glasul interior, să mergi mai departe ghidându-ne după vocea care vine dinlăuntrul tău, în ciuda tuturor celor care îți vor pune piedici, în ciuda mea, dacă nu voi avea ochi să văd dorința ta cea mai mare.
  • Să știi să te bucuri! De orice este în jurul tău, de soare, de dimineți, de ciripitul păsărelelor, de o noapte bună de somn, de întâlniri cu prietenii, de o zi grea de muncă, de lucruri mărunte și atât de valoroase.
  • Să ai puterea să iei oamenii așa cum sunt! Fără să îi judeci, fără să lupți pentru a-i schimba, fără să îi lași să te acapareze și să îți înnegrească sufletul.
  • Să spui ce gândești! Fără frica de a fi respins, fără teama că vei rămâne singur, ci întotdeauna având în minte faptul că va rămâne lângă tine acea persoană care trebuie și merită să îți fie alături.
  • Să plângi, să dansezi, să cânți, să țipi atunci când îți vine! Fără să te gândești la ce vor spune cei din jurul tău. Nu trăi pentru ceilalți, trăiește pentru tine! Fă ceea ce simți și nu neapărat ceea ce trebuie! Fii viu, asumat, autentic! Fii tu însuți!
  • Fii bun și generos! Iubește pe cei din jurul tău, dă-le o mână de ajutor când au nevoie, fă-ți timp și pentru alții, împărtășește-le din ceea ce știi și ești! Nu-ți fie teamă! Ceea ce ești și știi tu, nu-ți va lua nimeni! Din contră, vei fi mai bogat dăruind!
  • Să nu uiți niciodată de unde ai plecat! Să te întorci, fie și cu gândul, la rădăcinile tale, la oamenii din care te tragi! Respectă-i, iubește-i, ascultă-i, înțelege-i și astfel, te vei înțelege pe tine mai bine!
  • Fă-ți timp și reflectează! Vorbește mai puțin și ascultă mai mult! Vei avea muuulte de învățat! Viața însăși este o carte.

Eu mă voi strădui, așa cum fac în fiecare zi de când sunt mamă, să îți arăt toate astea, să își creez contexte potrivite să le exersezi, să le aplici, să înveți cele scrise mai sus, și mai presus de orice să știi și să simți că sunt lângă tine, fără condiții!

Tare m-aș bucura să știu că ai bifat câteva dintre ele!

Share

Mi-ar plăcea să aflu părerea/experiența ta

comments