Doruri care dor!

De câte ori sunt alături de ei doi stau și îi observ în tăcere. Sunt mereu în urma pașilor lor. Și mă bucur pentru fiecare moment din viața lor. Și uneori aud cum se preling încet lacrimi pe sufletu-mi plin de dor după copilăria mea, după oameni pe care nu-i mai am, după momente și clipe pe care nu le mai pot întoarce decât în memoria mea.

Mi-e dor:

  • de zilele petrecute la țară și de bunicul meu bun și blând, care mă învelea cu atâta atenție, gingășie și iubire. Mi-e dor să știu că cineva îmi poartă de grijă cu aceeași tandrețe!
  • de mirosul frunzelor arse, de turte făcute pe plită și de borș din fasole pestriță.
  • să citesc muuuult, fără întrerupere, ore în șir, refugiată într-o cameră, unde să nu am nicio grijă decât aceea de a vedea ce se întâmplă cu personajele, să anticipez intriga și finalul, să-mi imaginez cum arată cutare și cutare personaj prin prisma descrierii din carte;
  • să mă strige cineva să vin la masă, să mă așez și să fiu servită cu mâncare caldă și bună și apoi să mă ridic fără să am grijă să strâng după mine ci doar să fug din nou la ale mele;
  • să-mi strângă cineva șosetele, să le pună la spălat alături de celelalte rufe, să le calce iar eu să le îmbrac așa calde, imediat ce au ieșit de sub talpa fierului de călcat;
  • să merg la cofetărie, să mă așez și să servesc în tihnă o bezea și un cartof și să savurez un suc galben;
  • să mă urc pe bloc și să privesc stelele fără să mă gândesc la nimic;
  • să merg desculță în iarbă, pe asfalt, pe drum de țară, așa cum făceam odinioară la bunici;
  • de tata, care să-mi spună: Va fi bine!
  • să mă dau în leagăn cu viteză așa încât să ating cu picioarele copacul ce-i ține umbră și să nu stea nimeni la rând, să uit de mine acolo și să-mi curăț sufletul de tot și de toate!
  • de zilele în care timpul nu se măsura în minute sau ore ci doar în jocuri, joacă, explorat de noi cartiere, discuții interminabile cu prieteni, întâlniri filosofale.

Mi-e dor de multe!

Dar cel mai mult de copilărie și de vremea când ”timpul avea răbdare cu oamenii”! Mi-e dor…

Sursa foto: www.pixabay.com

Share

Mi-ar plăcea să aflu părerea/experiența ta

comments